„Lăsați-i pe oameni – nu guvernul – să decidă cum să-și protejeze sănătatea!”

„Lăsați-i pe oameni – nu guvernul – să decidă cum să-și protejeze sănătatea!”

Epidemia de COVID-19 a dus la o creștere a tendințelor autoritariste ale statelor, în detrimentul libertăților indivizilor. Ieșirea din starea de urgență seamănănă cu un șantaj al statului asupra cetățenilor.

Un editorial de Ron Paul, medic, fost congresmen, de două ori candidat Republican la prezidențiale și una dintre cele mai puternice voci conservatoare din America.

În prima mea săptămână în Camera Reprezentanților, în 1976, am votat împotriva unei legi care prevedea finanțarea unui program de vaccinare contra gripei porcine.

O epidemie de gripă porcină ținea atunci prima pagină a ziarelor, astfel că majoritatea locuitorilor din Washington DC erau nerăbdători „să se facă ceva” împotriva virusului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din păcate, vaccinul contra gripei porcine descoperit și pus în producție în grabă era nu doar ineficient, ci și periculos. Aproximativ cincizeci de persoane au dobândit ulterior sindromul Guillain-Barré, o formă de paralizie potențial mortală.

Potrivit unui expert de la Centers of Disease Control, incidența sindromului Guillain-Barré a fost de patru ori mai mare printre cei cărora li s-a administrat vaccinul de gripă porcină decât în rândurile restului populației.

Această tristă istorie s-ar putea repeta în curând.

Chiar în acest moment, guvernele și companiile private lucrează cu frenezie pentru a dezvolta și comercializa un vaccin anti-coronavirus. Fondatorul Microsoft, Bill Gates, care este un finanțator major al acestor eforturi, a sugerat că toți cei care vor fi vaccinați să primească un „certificat digital”, care să dovedească vaccinarea.

Dr. Anthony Fauci, al cărui „palmares” de prognoze greșite îl face un Bill Kristol (comentator celebru pentru gafele sale) al epidemiologiei, vrea și el ca indivizii să poată dovedi într-un fel că au fost vaccinați.

O altă propunere autoritaristă vânturată în legătură cu coronavirusul este ca toată lumea să fie obligată să descarce o aplicație de telefon prin care să-i fie urmărite mișcările.

Această „urmărire a contactelor” obligatorie este un atac la adresa libertății și intimității noastre.

Vaccinurile pot îmbunătăți sănătatea.

De exemplu, vaccinurile au dus la scăderea incidențelor unor boli precum poliomielita.

Dar nu toate vaccinurile sunt sigure și eficiente pentru toți oamenii.

Mai mult, anumite practici medicale moderne, cum ar fi administrarea de vaccinuri multiple copiilor, în același timp, poate provoca probleme de sănătate.

Faptul că vaccinurile sunt benefice unor oameni, de fapt majorității oamenilor, nu justifică o acțiune din partea guvenului de a-i obliga pe indivizi să fie vaccinați.

De asemenea, nu justifică vaccinarea copiilor împotriva dorinței părinților.

Și cu siguranță nu justifică plasarea în carantină obligatorie a indivizilor și familiilor pentru că nu au „certificat digital” care să dovedească că s-au vaccinat.

Dacă guvernul poate obliga indivizii să primească un tratament medical împotriva voinței lor, atunci cu siguranță nu există nici un motiv ca guvernul să nu îi forțeze pe indivizi să cumpere asigurări medicale, să le interzică să dețină arme de foc, să le dicteze condițiile contractului de muncă și să îi împiedice să ia decizii presupus dăunătoare, cum ar fi să fumeze marijuana sau să bea lapte crud.

În mod similar, dacă guvenul poate trece peste dorința părinților privind tratamentul medical al copiilor lor, atunci nu este nici un motiv pentru care guvenul să nu uzurpe autoritatea parentală și în alte domenii, cum ar fi educația.

Susținătorii vaccinării obligatorii și ai supravegherii crescute încearcă să îi șantajeze pe americani argumentând că izolarea nu poate înceta dacă nu creăm un stat de supraveghere medicală și nu facem vaccinarea obligatorie.

Numărul tot mai mare de americani care au obosit să nu poată merge la muncă, la școală, la biserică sau chiar să-și ducă copiii în parc din cauza ordinelor guvernamentale ar trebui să respingă acest „târg”.

În loc de asta, ar trebui să ceară încetarea imediată a blocajelor și restabilirea responsabilității individuale de a decide care este cel mai bun mijloc de a-și proteja singuri sănătatea.