Larisa Barbu, fiica lui Nea Marin. Despre Marin Barbu, alias nea Marin, aşa cum îl cunosc telespectatorii, se știe că este un foarte bun coregraf de dansuri populare.

La fel de talentată este însă și fiica sa cea mica, Larisa Barbu, pe care am văzut-o deja în mai multe emisiuni de divertisment. Invitată la „Distracțiile lui Cazacu”, sâmbătă, 6 februarie, de la ora 23.00, pe TVR 2, Larisa Barbu (31 ani) a dezvăluit că este profesor coregraf de dans tradițional românesc și a înființat, alături de tatăl său, propria lor şcoală de dans românesc, unde predau cele mai frumoase jocuri populare din toate zonele etnografice ale țării. Și le merge de minune!

„Înveți să-ți iubești neamul, înveți cultura”

„Prin studiul jocului românesc nu înveți doar niște pași. Înveți să-ți iubești neamul, înveți cultura. Vreau să învăț cât mai mulți oameni să danseze. Cred că am venit cu un dar de la Dumnezeu, iar darul meu este acela de a reuși să împart cu cei din jur această iubire pe care o am față de dansul românesc.

Mă simt un om binecuvântat că pot face lucrul acesta”, spune Larisa Barbu. „Oricât aș fi de tristă, supărată sau bolnavă, în momentul în care dau drumul la muzică și încep să dansez mă transpun într-o altă lume, într-o altă viață. Uit de toate, mă simt aproape de strămoșii mei, mă simt aproape de acea energie”, mai spune tânăra.

Coregrafa a vorbit și despre familia sa, dar mai ales despre relația specială pe care o are cu tatăl său, coregraful Marin Barbu. Aflăm și cum se comportă aprigul Nea Marin în fața frumoasei sale fete și cât de repede a lăsat-o să își ia zborul de acasă.

„Legătura noastră de tată și fiică a fost destul de puternică”

„Dincolo de legătura noastră profesională, legătura noastră de tată și fiică a fost destul de puternică și de multe ori a fost gelos pe orice s-a apropiat de mine. Tatăl meu nu cred că a știut când am ieșit la primul meu date, din simplul motiv că nu era acasă. A mai lipsit, așa, în multe momente cheie”, glumește Larisa.

Ca în fiecare ediție, nu a lipsit provocarea. Ar avea Cătălin Cazacu șansa să învețe pașii unei hore bănățene? Cum s-a descurcat la sala de dans descoperiți sâmbătă, 6 februarie, de la ora 23:00, urmărind „Distracțiile lui Cazacu”, pe TVR 2.

Un indiciu al calităților sale l-a dat însă Larisa Barbu: „Cred că are multe șanse Cătălin să cucerească femeile, prin multe feluri, dar nu atât de mult prin dans…” Răspunsul venit din partea lui Cătălin Cazacu a fost surprinzător: „Ce mă îngrijorează cel mai tare acum este că, dacă eu învăț să dansez, s-ar putea să ajung în situația de a putea să dansez la propria nuntă…”.