Laboratorul din Wuhan se apără. Nici țânțarii nu intră neautorizați
- Tudor Borcea
- 9 iulie 2020, 16:59
Laboratorul de virusologie din orașul chinez de unde a plecat pandemia Covid-19 își apără procedurile de securitate și se declară o instituție deschisă.
„Oamenii care își închipuie că am putea scoate de aici animalele de laborator pentru a fi puse în vânzare sau că ele ar putea scăpa, habar nu au cum funcționează lucrurile”, a spus directorul laboratorului din Wuhan, oraș din centrul Chinei.
Laboratorul P4 (patogeni din clasa 4, cei mai periculoși) , care lucrează cu tulpini de virus deosebit de periculoase , tocmai în orașul în care coronavirusul a apărut la sfârșitul anului trecut, a făcut obiectul mai multor acuzații că se află la originea epidemiei.
Mai ales din partea Statelor Unite. În luna mai, secretarul american de stat Mike Pompeo a dat asigurări că autoritățile americane au „probe imense” că virusul SARS-CoV-2 a scăpat din laboratorul din Wuhan.
Televiziunea chineză a considerat ulterior că aceste comentarii din partea americană sunt „demente” iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a denunțat declarații „speculative” în absența dovezilor.
În lume există doar 30 de laboratoare P4. Cel din Wuhan, deschis în 2018, a fost realizat cu ajutorul. Scopul: o reacție mai rapidă la apariția bolilor infecțioase.
Acum, la postul public de televiziune chinez CCTV, directorul Laboratorului național de biosecuritate din Wuhan, Yuan Zhiming, a dezmințit eventualitatea unei „scăpări” a virusului, evocată în special de președintele american Donald Trump.
„Fără autorizare, nici măcar un țânțar nu ar putea intra în laborator”, a dat asigurări Yuan Zhiming în cadrul unui reportaj, primul se pare realizat în interiorul acestui laborator, de la inaugurarea sa.