„La Rapid, patronul nu a dat niciun ban, președintele și antrenorul nu au semnat nimic, dar totul e bine”

„La Rapid, patronul nu a dat niciun ban, președintele și antrenorul nu au semnat nimic, dar totul e bine”

Basarab Panduru, fost internațional român, i-a luat peste picior pe rapidiști, peste care domnește haosul în continuare, iar returul nu anunță nimic bun.

Basarab Panduru nu vede cu ochi buni viitorul echipei Rapid în campionatul intern. Fostul stelist a remarcat că patronul Valerii Moraru nu a investit nimic, președintele Dinu Gheorghe nu a semnat niciun act prin care să-și intre în drepturi, iar giuleștenii nu au nici antrenor.

La Rapid, ppatronul n-a dat nici un ban, dar se comportă ca un patron, preşedintele n-a semnat nimic, la fel şi antrenorul. Dar totul e foarte bine. Acum, domnul Moraru anunţă buget de transferuri şi că are o listă de 30 de jucători. Dar acum ceva timp, când Ionel Ganea cerea jucători, au făcut un 5 contra doi şi de acolo au ales vreo 3-4 jucători. Ce te face să crezi că ideea aceea nu era bună, iar acum e bună asta? Când îţi spuneau unii că nu e bine ce faci... Sunt mulţi jucători care îşi depun memorii şi pot să vină liberi”, a spus Panduru la Dolce Sport.