Cum vii dinspre Obor, pe Calea Moșilor, în București, cam o sută de metri înainte de intersecția cu Eminescu, pe mâna dreaptă, găsești într-o cașacarabetă din tablă și termopane un fast-food libanez botezat ciudat: „Fatafit”. Adică firmitură în libaneză.

Înăuntru robotește de zor Rabih Sinne, un libanez subțirel și cu bărbuță, de 45 de ani, care s-a aciuat în țara noastră și care vorbește românește mai bine ca mulți dintre conaționalii noștri. „Nu prea mai e treabă multă… Am pierdut, de când cu carantina, cam 90% dintre clienți. Și cei mai importanți… Că tot procentul ăsta îl reprezintă cumpărătorii libanezi și arabi care vin și regăsesc la mine aromele și gusturile din Orientul Mijlociu”.

Are dreptate Rabih. N-a modificat rețetele învățate acasă, la Beirut, cu nici un miligram. Frigăruile de vită sunt macerate în condimente, ca la carte, măcar 24 de ore, Shish Taouk, adică frigăruile de pui cu cardamon și alte mirodenii orientale, care când sunt luate de pe cutia de tablă cu jar – că libanezii, ca și turcii și arabii, în general, nu folosesc grătarul în sensul cunoscut de noi – ți se topesc în bolta palatină. Că și doar gingii să ai în gură și tot poți să le mănânci. Evident, toate asezonate cu humus stropit cu ulei de măsline și o pastă de usturoi care arată ca o frișcă, al cărei secret este, spune Rabih Sinne, că are consistența și gustul acela fin pentru că e „bătută” cu albuș de ou și nu e un mujdei amestecat cu amidon, cum mai fac alții să nu se complice prea mult.

Și mai are și el și alte bunătăți, dar acum nu mai face chiar tot ce știe și poate că și-a pierdut deverul de când cu Coronavirusul ăsta blestemat. Dar piesa de rezistență a lui Rabih este Adana Kebap, o tocătură de carne de vită și oaie, mai grăsuță, să se scurgă când e perpelită, și ușor picantă, la care te ia de cap numai când îi simți mirosul atunci când se pârlește deasupra jarului.

„Denumirea e turcească, după numele orașului din Anatolia cu același nume, dar frigăruia asta o găsești în toată Asia Mică, în tot Orientul Mijlociu și în absolut toate țările arabe”, explică cu vizibilă satisfacție bucătărașul libanez. La plecare, când îți dă pachetul cu ce ți-a dorit ție inimioara, îți mulțumește cald: „Mulțumim. Mai poftiți, vă rog! Și Inshallah! Să fie bine la toată lumea”. Pentru cei care nu știu, „Inshalah” înseamnă: „Voia lui Allah!”, Voia lui Dumnezeu.