În timpul domniei sale dintre anii 1386 şi 1418, Țara Românească a atins cea mai mare întindere de până atunci, Mircea ajungând să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată, el dovedindu-se un bun conducător atât în ceea ce privește treburile țării, cât și relațiile externe.

 

Conform cercetărilor istorice se pare că Mircea cel Bătrân era fiul lui Radu I, identificat de mulți istorici cu legendarul Radu Negru, voievod mitic al începuturilor statului medieval Țara Românească și fratele vitreg a domnitorului Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia în anul 1386. Odată urcat pe tronul țării, Mircea se va opune tendințelor de expansiune ale Ungariei și Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, încercând de asemenea să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani. De altfel , Mircea va intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării, astfel că în 1395, sultanul Baiazid I zis și „Fulgerul” va trece Dunărea în fruntea unei forțe armate însemnate pentru pedepsirea domnitorului muntean. Mircea bazându-se doar pe o mica armată și neputându-se opune într-o luptă deschisă armatei turcești, va alege o tactică de hărțuire căutând să atragă armata otomană într-un loc mlăștinos pentru a nu o lăsa să se desfășoare. Bătălia finală se va da la Rovine în ziua de 17 mai 1395, iar armata Țării Românești va obţine o importantă victorie împotriva turcilor. Dar întrucât sultanul otoman trimite noi trupe în Ţara Românească, Mircea cel Bătrân, ia decizia de a se retrage în Transilvania și de a aștepta ajutorul celorlalte țări creștine implicate în lupta antiotomană. Numai că în lipsa domnitorului din cetatea de scaun, turcii îl așează pe tronul țării pe Vlad Uzurpatorul, cel care va fi înlăturat de către Mircea în 1396, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg. Tot în 1396, Mircea în calitate de principe creștin va participa la cruciada antiotomană încheiată cu dezastrul de la Nicopole, iar în anul următor 1397, pe râul Ialomița, Mircea cel Bătrân va zdrobi armatele otomane ce se întorceau din expediții de jaf în Transilvania. Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara în vara lui 1402 va deschide o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ce îl face pe Mircea să organizeze noi campanii împotriva turcilor, reușind chiar în anul 1404 să se impună ca şi conducător peste ținutul dintre  Dunăre și Marea Neagră, adică Dobrogea  de astăzi și să alipească acest ținut Țării Românești. Mai mult, el se va implica în lupta pentru tronul imperiului, ajutându-l pe unul dintre pretendenți pe nume Musa Celebi să devină sultan pentru o perioadă scurtă de timp. Numai că  un alt pretendent la tronul imperiului, pe nume Mahomed I , reușește să-și înfrângă oponenții, să devină sultan și să plănuiască o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, dar mai ales pentru a nu implica țara într-un nou război cu turcii, Mircea acceptă să semneze, spre sfârșitul domniei, un tratat de pace cu Imperiul Otoman,  imperiu care recunoștea  autonomia Valahiei în schimbul unui tribut anual. După o domnie de 32 de ani Mircea cel Bătrân se va stinge din viață la Cuhrtea de Argeș la data de 31 ianuarie 1418 și va fi înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, rămânând în istoria națională și universală ca o figură proeminentă a luptei antiotomane a creștinilor din această zonă a Europei

 

Te-ar putea interesa și: