Anul acesta toată lumea a avut Interzis! Dacă ar fi doar tristeţe, ar fi  mai uşor, mai suportabil. Până la urmă, tristeţea poate fi dusă de unul singur, între patru pereţi. Nu cred că există cineva care, măcar o dată în viaţă, să nu fi cărat singur în spate o tristeţe, fără însă să se lase îndoit sau dărâmat de ea. Dar, din păcate, în plus mai este şi frustrarea. Care nu mai poate fi suportată de unul singur, pentru că tocmai la asta se referă această frustrare: interdicţia de a fi împreună.

La 2 Mai şi la Vama Veche, tocmai asta era marea bucurie a zilelor acestora, până începea cu adevărat vacanţa. Bucuria de a fi împreună. O bucurie, dacă nu o împarţi cu prietenii de-o viaţă, de-o vară sau de-o noapte pe malul mării, parcă nu este o bucurie întreagă. S-o rupi ca pe o pâine minunată şi să o împarţi cu cei de lângă tine, văzându-i cum se bucură şi ei de bucuria ta. Doamne, de câte ori am repetat cuvântul „bucurie”. Poate pentru că zilele astea îmi este tare dor de el.

 

Poate că tot repetându-l, uit de celălalt cuvânt care ne bântuie acum: „interdicţie”.

„Interdicţie” ăsta nu are nici un sens, nici la 2 Mai, nici la Vama Veche. Pentru vamaioţi, el pur şi simplu nu există. Acum, închişi în case, suntem obligaţi (un alt cuvânt care nu există în Vamă) să-l învăţăm. Să-i înţelegem semnificaţia amară.

În ultimii ani, unii dintre noi eram nemulţumiţi de schimbările din Vamă. Mai ales, noi, cei mai în vârstă, care am apucat aici sălbăticia plajei de altădată. Ni se părea că i se răpeşte din ce în ce mai mult din ce are Vama mai de preţ: aerul de libertate deplină. Poate că este aşa. Dar acum, azi, m-aş duce la Vama Veche chiar dacă pe plajă ar fi numai zgârie-nori lipiţi unul de altul şi o autostradă suspendată.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE