Klaus Iohannis vrea alegeri la termen: „Așa fac națiunile puternice”

Klaus Iohannis vrea alegeri la termen: „Așa fac națiunile puternice”

Alegerile parlamentare vor fi organizate pe 6 decembrie, conform programului stabilit de guven, în ciuda numărului foarte mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la începutul ședinței de guvern la care a participat, că alegerile vor fi organizate la termen și nu se pune problema amânării acestora, în ciuda numărului din ce în ce mai mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„Începe o campanie electorală foarte specială, care va fi organizată în condiții stricte și urmează votul. Vă invit, domnule prim-ministru, să vă implicați pentru a garanta organizarea alegerilor în condiții de siguranță sanitară, în cele mai bune condiții. Este posibil. Am dovedit-o în timpul alegerilor locale”, a spus președintele Klaus Iohannis.

El a precizat că, desi există foarte multe discuții despre oportunitatea organizării unor alegeri parlamentare în timpul pandemiei, nu se pune problema pentru o amânare scrutinului electoral.

„Există multe discuții despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Vă spun că democrația nu poate fi pusă în paranteză. Ea trebuie garantată și se garantează prin alegeri libere. Națiunile puternice țin la alegeri democratice și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc în urmă cu doar câteva ore în Statele Unite”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că în Statele Unite au fost organizate alegerile prezidențiale deși sunt înregistrate peste 100.000 de cazuri de îmbolnăvire zilnic.

„Acolo să ne uităm, la democraţiile consolidate, cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În Statele Unite, alegerile au avut loc în condiţiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi şi totuşi alegerile s-au organizat şi au avut o prezenţă record”, a mai spus președintele, subliniind că americanii au respectat, în acest context, regulile sanitare.

În același context, preşedintele a dat exemplul alegerilor care au fost organizate în Statele Unite, în noiembrie 1944, în plin război.

„Au ţinut să facă alegeri, fiindcă aşa trebuie în democraţie. Aşa fac naţiunile puternice şi naţiunea română este o naţiune puternică și vom trece împreună prin această criză”, a concluzionat Klaus Iohannis.

Orban este de acord cu președintele

La rândul său, premierul Ludovic Orban a ținut să susțină punctul de vedere al președintelui, precizând că guvernul este pregătit pentru organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

„Noi suntem pregătiți să asigurăm condițiile de desfășurare a campaniei electorale și de organizare a zilei votului de asemenea natură, încât riscul de răspândire a virusului, de contaminare a persoanelor care participă la procesul de vot să fie egal cu zero. De altfel, celor care bat toba cu amânarea alegerilor, le readuc aminte că duminică au fost alegeri în România. S-a votat pentru președintele Republicii Moldova și, din fericire, votul în România a fost un vot pozitiv, care s-a dus spre candidatul pe care noi îl sprijim, spre Maia Sandu”, a declarat Lusovic Orban înainte să-i scoată din sala de ședințe pe reprezentanții mass-media.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, pentru joi, un nou record de infectări cu noul coronavoirus, respective 9.714 de cazuri noi. De asemenea, au fost înregistrate 121 de decese şi 1.014 pacienţi internaţi la ATI.