Klaus Iohannis, mesaj transmis la Summitul Climate Change: Mă preocupă ca cetăţean, ca specialist în fizică şi ca preşedinte
- Mădălina Dinu
- 4 octombrie 2022, 12:58
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un mesaj participanților la Summitul dedicat schimbărilor climatice, un eveniment regional desfășurat la București, în care subliniază că schimbările climatice au implicații directe asupra siguranței și bunăstării cetățenilor din întreaga lume.
Conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, mesajul a fost prezentat de Alexandra-Maria Bocşe, consilier de stat la Departamentul Climă şi Sustenabilitate, în cadrul Climate Change Summit.
În mesajul său, preşedintele arată că la Bucureşti au venit experţi din ţară şi din afara graniţelor, care dezbat şi explorează soluţii în vederea limitării schimbărilor climatice şi a promovării economiei circulare, a sistemelor sustenabile de producţie a hranei şi rezilienţei oraşelor, în contextul modificărilor tot mai accelerate ale climei.
Creșterea calităţii mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate
„Felicit organizatorii pentru iniţiativa de a aduce la Bucureşti experţi din ţară şi din afara graniţelor, care să dezbată şi să exploreze soluţii în vederea limitării schimbărilor climatice şi a promovării economiei circulare, sistemelor sustenabile de producţie a hranei şi rezilienţei oraşelor, în contextul modificărilor tot mai accelerate ale climei. Sunt convins că, în cadrul evenimentului, care se profilează drept unul de referinţă în Europa Centrală şi de Est, veţi aborda şi provocările specifice acestei regiuni în tranziţia climatică.
Schimbările climatice au implicaţii directe asupra siguranţei şi bunăstării cetăţenilor din România, Europa şi întreaga lume. Acumularea dovezilor ştiinţifice cu privire la accelerarea acestor schimbări mă preocupă ca cetăţean, ca specialist în fizică, precum şi ca preşedinte. Stimularea efortului naţional de limitare a schimbărilor climatice şi de creştere a calităţii mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate”, a declarat Iohannis, în mesajul transmis în cadrul Climate Change Summit, eveniment regional pe tema schimbărilor climatice organizat la Bucureşti.
Provocarea este majoră, dar trebuie să rămânem optimişti
Şeful statului a adăugat că susţine politicile publice de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice şi se implică în cadrul Consiliului European şi în diferite structuri internaţionale, împreună cu alţi şefi de stat, în identificarea unor soluţii pentru această provocare majoră cu care ne confruntăm.
„În România, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut, cu un număr considerabil de iniţiative din zona instituţională, academică, asociativă, neguvernamentală şi de business. Acest eveniment de anvergură regională reprezintă un exemplu elocvent. În această cursă contra cronometru pentru limitarea schimbărilor climatice este nevoie de implicarea tuturor, din varii sectoare şi domenii profesionale.
Provocarea este majoră, dar trebuie să rămânem optimişti că împreună îi putem face faţă. Dincolo de provocările inerente, tranziţia climatică aduce multiple beneficii, printre care enumăr îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii publice, dezvoltarea de noi ramuri economice mai puţin poluante, locuri de muncă în domeniul sustenabilităţii sau creşterea securităţii energetice prin investiţii în proiecte energetice cu amprentă redusă de carbon. Abordarea eficientă a schimbărilor climatice este una integrată, cu intervenţii pe mai multe paliere şi soluţii adaptate contextului regional, naţional şi local.
Administraţia Prezidenţială sprijină efortul naţional de răspuns la schimbările climatice cu raportul Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România, lansat pe 8 septembrie şi aflat în prezent în dezbatere publică. Mă bucur că discuţiile pentru identificarea unor soluţii concrete continuă în aceste zile în societate, în cadrul evenimentului dumneavoastră”, a transmis Iohannis.