Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Franța

Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Franța

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează mâine o vizită oficială în Franţa, unde urmează să se întâlnească cu omologul său, Francois Hollande, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone, şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.

Înainte de plecarea spre Paris, Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă, în jurul orei 8 45 pe Aeroportul "Henri Coandă".

Şeful statului român va fi primit la Palatul Elysee la ora 14,00 (ora României), cei doi preşedinţi urmând să aibă convorbiri tete-a-tete, un dejun de lucru, iar apoi să susţină o declaraţie comună de presă.

Apoi, Klaus Iohannis va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, şi cu preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, Claude Bartolone.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ora 20,30, la sediul Ambasadei României de la Paris, şeful statului se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa