Țiganii ajunși în Moldova și Muntenia pe vremea lui Mircea cel Mare, după cum arată documentele mănăstirii Tismana, au fost capturați de stat și vânduți mănăstirilor și boierilor.

În special pe vremea fanarioților, țiganii au fost supuși la muncile cele mai grele, bătuți goi sau la talpă și vânduți prin oboare, la un loc cu vitele.

O parte dintre robii statului erau zlătarii, numiți și rudari sau aurari. Acești erau slobozi să caute aur prin Olt și prin nisipurile altor râuri de munte, cu obligația de a da un fel de dijmă anuală pentru bijuteriile soției domnitorului grec.

Zlătarii au făcut prima tentativă de dezrobire a neamului țigănesc.

Citește și Țiganii sunt puși la treabă

Pe vremea Regulamentului Organic, zlătarii i-au promis generalului Pavel Kiseleff „atât aur curat cât va putea duce calul lui” dacă-i va dezrobi pe toți țiganii din principate.

Însă, Kiseleff a preferat să dea satisfacție boierilor, ca o compensație pentru că le răpise unele privilegii.

În schimb, Alexandru Ghica, în 1837, dezrobeşte pe robii statului, obligând pe boieri să-i colonizeze pe moşiile lor. Aceştia au fost nevoiţi să-i considere la fel ca pe ţăranii băştinaşi…

Iar după câţiva ani Mihai Sturza şi Grigore A. Ghica, în Moldova, imită acest exemplu.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric