"Sper că, în câteva zile, ne vom întoarce şi vom discuta mult mai calm, fiindcă într-adevăr orice gard în această zonă a Europei nu are cum să fie primit pozitiv, nu are o conotaţie pozitivă, din punct de vedere simbolic, în niciun caz. Dar trebuie să vedem şi contextul şi trebuie să spunem foarte clar şi foarte hotărât: acest gard nu ne desparte, nu desparte România de Ungaria, nu ne împiedică să circulăm liber în spaţiul european, nu se ridică acest gard împotriva României. (…) Problema este că aceste soluţii individuale pe termen lung nu rezolvă problema. Problema poate fi rezolvată doar la nivelul Uniunii Europene", a declarat liderul UDMR, astăzi la RFI.

Referitor la schimbul de replici între Budapesta şi Bucureşti, Kelemen Hunor spune că "lipsa de raţiune politică la un moment dat duce la astfel de declaraţii".

Preşedintele UDMR mai susţine că relaţia bilaterală este afectată de câţiva ani, iar maghiarii din România sunt "la mijloc" în condiţiile tensiunilor dintre cele două state.

"Lipsesc întâlnirile bilaterale atât la nivel parlamentar, cât şi la nivel guvernamental, lipsesc foarte – foarte multe instrumente sau nu sunt folosite, când până la urmă ar trebui să fim conştienţi cu toţii că este vrând-nevrând şi pentru România şi pentru Ungaria un drum comun, un spaţiu comun, un viitor comun, proiecte comune. (…) După 2011 – 2012, după căderea Guvernului Ungureanu, lucrurile s-au stricat cu o viteză uluitoare. (…) Nu este în interesul nimănui, nici al românilor, nici al ungurilor şi cel puţin în cazul nostru, în cazul maghiarilor din România, în niciun caz, fiindcă dacă apar tensiuni între cele două ţări, între cele două guverne, vrând – nevrând noi suntem la mijloc", precizează Kelemen Hunor.