Kelemen Hunor, sfat pentru Nicușor Dan: După ce-şi termină acest contract cu Bucureştiul, are timp să candideze

Kelemen Hunor, sfat pentru Nicușor Dan: După ce-şi termină acest contract cu Bucureştiul, are timp să candidezeNicușor Dan. Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan a fost sfătuit să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Mesajul vine din partea președintele UDMR Kelemen Hunor, care a explicat că acesta a cerut deja votul bucureștenilor pentru un mandat de patru ani.

Nicușor Dan, îndemnat să renunțe la competiția electorală

„Nicuşor face campanie. Asta este strategia lui de campanie. Odată îl propune pe Ilie Bolojan premier, vede că nu reacţionează lumea, după aceea vine cu Predoiu premier. (...) După aceea vrea să o retragă pe Elena Lasconi - apar discuţii de anul trecut - şi aşa mai departe. Deci asta este strategia de campanie a lui Nicuşor Dan”, a afirmat liderul UDMR.

În opinia sa, primarul Capitalei și-a asumat un proiect important și se trebui să meargă în aceeași direcție.

„Eu cred că Nicuşor Dan ar trebui să se retragă, fiindcă n-a trecut niciun an de când a fost ales primarul general al Bucureştiului. Deci el şi-a asumat un proiect pentru Bucureşti de patru ani de zile”, a continuat Kelemen Hunor.

Primăria Capitalei, pe primul plan

Liderul UDMR a adăugat că Nicușor Dan ar putea să candideze după ce își încheie mandatul de la Primăria Capitalei.

„Şi eu cred că, după ce-şi termină acest contract cu Bucureştiul, are timp să candideze. Sigur, nu cer eu să se retragă Nicuşor, că nu sunt nici candidat, nici n-am avut astfel de discuţii, dar până la urmă asta ar fi normal, fiindcă el a cerut votul bucureştenilor pentru un mandat de patru ani", a mai spus el.

Scenariul lui Nicușor Dan, analizat de Kelemen Hunor

Președintele UDMR a analizat scenariul conturat recent de Nicușor Dan, care susținea că ar putea exista o finală Ponta - Simion.

Crin Antonescu

Crin Antonescu. Sursa foto: Facebook

„Deci eu cred că este o sperietoare din partea lui Nicuşor Dan şi a staff-ului lui Nicuşor Dan, fiindcă asta înseamnă că se împarte acea zonă izolaţionistă, nu suveranistă, totuşi. Suveranismul e mult prea preţios, ca să vorbim de suveranism în cazul lor. Fix în egal, fiindcă se va putea intra în turul doi cu 20 şi ceva la sută. Asta înseamnă că şi Simion ar trebui să intre cu 20 şi cu ceva la sută şi Ponta cu 20 şi ceva la sută", a mai spus el.

De altfel, Kelemen Hunor este convins că Victor Ponta nu va avea susținerea electoratului PSD.

„Cum nici Geoană nu prea a luat de la PSD, nu cred că Ponta va lua. Aşa cum şi Geoană, într-un fel - sigur, el nu recunoaşte şi eu îl înţeleg - a trădat partidul, când a făcut un partid, şi a încercat să intre cu acele partid în Parlament, la fel a făcut şi Ponta. Şi cred că asta se ţine minte”, a mai spus politicianul.

Finala Simion - Ponta nu poate avea loc

Președintele UDMR a exclus varianta unei finale Ponta - Simion. În opinia sa, cele trei partide se pot mobiliza pentru a-l duce pe Crin Antonescu în turul doi.

„Eu nu văd posibil să intre şi Simion, să intre şi Ponta în turul doi. Dacă cele trei partide nu au capacitatea să mobilizeze electoratul, după ce au câştigat 3.000 de primării şi au câştigat toate consiliile judeţene şi au avut un suport politic uriaş, să-l ducă pe Crin Antonescu în turul doi, atunci putem închide prăvălia şi vine cine vine, asta e viaţa, trebuie să înţelegem voinţa electoratului. Deci eu cred că Antonescu va fi în turul doi. Că va fi cu Simion, că va fi cu Ponta, e de văzut, dar el va fi în turul doi", a arătat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a subliniat că un guvern minoritar ar reprezenta un risc semnificativ pentru România. Potrivit acestuia, un astfel de guvern ar face imposibilă implementarea reformelor necesare în diverse domenii.

„Dacă noi nu reuşim să câştigăm alegerile cu Crin Antonescu, va fi o presiune publică uriaşă", a menționat Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a adăugat că ține cont de ultimele sondaje.

„Nu vreau să mă uit la sondaje, fiindcă mă încurcă foarte tare. Am impresia că aproape toate casele au o problemă cu metodologia. (...) Am văzut anul trecut şi casele foarte respectabile au greşit. Au greşit în ceea ce priveşte evaluarea lui Georgescu şi aşa mai departe. Deci, noi trebuie să câştigăm alegerile, nu neapărat sondajele”, a mai spus politicianul.