Kaspersky a plecat din țara noastră. Legea interzice antiviruși din Federația Rusă
- Andrei Arvinte
- 29 noiembrie 2024, 19:15
Kaspersky, celebrul producător rus de aplicații antivirus, a plecat definitiv din România. Compania a decis să închidă subsidiara din țara noastră. Parlamentul interzisese, încă de acum doi ani, autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă.
"România rămâne o piață cheie"
”Închiderea biroului local din România face parte dintr-un proces mai amplu, derulat în Europa de Est, proces care reflectă orientarea Kaspersky asupra eficienței operaționale, o componentă cheie în strategia generală a companiei.
Decizia nu afectează clienții și partenerii noștri, care au în continuare acces la echipele locale, regionale și globale ale companiei, precum și la rețeaua noastră solidă și recunoscută de parteneri de distribuție. Prin intermediul acestei rețele, vom continua să distribuim produsele și serviciile de securitate cibernetică Kaspersky. România rămâne o piață cheie pentru activitatea companiei în Europa", a transmis Kaspersky pentru Profit.ro.
Legea interzice antiviruși din Federația Rusă
În 2022, Parlamentul a adoptat o lege privind protecția sistemelor informatice ale autorităților și instituțiilor publice în contextul invaziei declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Acesta interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse.
La acea vreme, Primăria București ar fi organizat o licitație pentru achiziționarea unui antivirus Kaspersky Endpoint Security For Business Select pentru 1.200 de echipamente, cu mentenanță inclusă 12 luni.
Biroul de Presă al instituției primarului general a transmis atunci că Primăria Capitalei folosește antivirusul Kaspersky din anul 2012. Foarte multe instituții publice și autorități ale administrației publice locale achiziționează programe software de antivirus rusești din cauza prețurilor mici, arată Guvernul, care susține că acestea sunt însă o vulnerabilitate.
Interziși în Europa
De altfel, multe state membre ale Uniunii Europene au emis recomandări sau acte normative cu caracter imperativ prin care au impus propriilor lor autorități și instituții publice să schimbe soluțiile antivirus dacă le folosesc pe cele de la Kaspersky Lab.
Exista riscul ca Rusia să exploateze aceste soft-uri într-un atac cibernetic. Spre exemplu, Autoritatea germană Oficiul Federal pentru Securitatea Informației, BSI, a avertizat că riscul poate fi mai mare pentru companiile din domeniul infrastructurilor esențiale.