Kamala Harris nu are „strălucire”, spun oficiali britanici care au colaborat cu ea
- Iuliu Vlădescu
- 25 iulie 2024, 16:10
Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, a părut o persoană destul de plăcută, fără să fie însă neapărat încântătoare, afirmă un fost consilier britanic
Kamala Harris „dezamăgește”
Kamala Harris „dezamăgește” și îi lipsește acea „forță strălucitoare”, afirmă oficiali britanici care au colaborat cu ea, după ce a devenit prezumtivă candidată democrată la alegerile prezidențiale americane din acest an.
Surse din fostul guvern britanic s-au arătat surprinse de faptul că Biden și-a abandonat campania și a propus-o pe Harris, mulți temându-se că, pe plan internațional, ei îi lipsește charisma necesară.
Posibil candidat al Democraților la președinția SUA
Duminică, după săptămâni întregi de temeri legate de vârsta și de sănătatea lui, Biden a anunțat că renunță să mai fie nominalizat candidat al Partidului Democrat.
În vârstă de 59 de ani, dna Harris și-a câștigat sprijin suficient din partea delegaților partidului ca să poată fi nominalizată la Convenția Națională a Democraților, programată luna viitoare.
De la preluarea funcției, în 2021, Harris a participat la mai multe reuniuni internaționale și la vizite bilaterale în Regatul Unit, inclusiv prin prezența sa la un summit pe tema siguranței inteligenței artificiale (AI), programat de Rishi Sunak în noiembrie trecut.
Kamala Harris i-a iritat pe oficialii din Downing Street
Oficialii care au colaborat cu ea spun că știe mult mai puține lucruri despre inteligența artificială comparativ cu alte personaje din guvernul american și nu a reușit să-și impresioneze omologii prezenți la reuniune.
„A părut destul de plăcută, fără să fie neapărat încântătoare”, a declarat pentru The Telegraph un fost consilier britanic care a întâlnit-o cu ocazia acelui eveniment.
„Hillary Clinton avea o adevărată charismă, dar ea nu avea nimic din acea forță strălucitoare. Gina Raimondo, secretarul american al comerțului, a fost mult mai impresionantă, mult mai atentă la detalii și mult mai sigură”.
Potrivit unor informații, Harris i-a cam iritat pe oficialii din Downing Street minimalizând „riscurile existente” ale inteligenței artificiale (AI), pe care însă administrația lui Sunak încerca să le evidențieze.
Discursul său a inclus un paragraf legat de „actualele pericole ale AI care creează prejudicii” - dar nu acesta era obiectivul reuniunii.
Kamala Harris, comportament de oligarh rus: coloană de 20 de mașini
Afirmațiile au fost interpretate drept o ripostă la adresa guvernului britanic și o tentativă de a umbri Marea Britanie la propria sa reuniune, după cum afirmă publicația Politico. Ea și-a rostit discursul la ambasada SUA, departe de evenimentul care avea loc în Bletchley Park, și a sosit într-o coloană formată din 20 de mașini.
„Personajele de la Nr. 10 (Downing Street 10, sediul oficial al guvernului britanic, n. red.) nu s-au arătat încântate de discursul ei”, a declarat un consilier, potrivit aceleiași surse.
Altminteri, de la preluarea funcției, dna Harris s-a aflat prea puțin în contact cu politicienii britanici, dar s-a întâlnit cu Boris Johnson cu ocazia vizitei acestuia la Washington, în septembrie 2021.
Candidata Democraților, „mult sub așteptări”
În cursul vizitei sale Johnson s-a întâlnit atât cu Harris cât și cu Biden, iar persoanele care l-au însoțit au spus că ea a fost mult mai puțin impresionantă.
„Prin comparație cu Biden, care era sigur pe el și dispus să discute, ea a fost cu mult sub așteptări”, a declarat un fost consilier din Downing Street.
S-ar putea ca dna Harris să le pară mai atractivă politicienilor laburiști din guvernul lui Sir Keir Starmer.
David Lammy, ministrul de externe, s-a întâlnit cu dna Harris pe vremea când era senatoare, acum câțiva ani. În urma deciziei lui Biden de a renunța la cursa electorală, s-ar putea ca el să îi sprijine campania.
Cu mai mult timp în urmă Sir Keir spunea ca Partidul Democrat american ar fi partidul-frate al Partidului Laburist, și a dat de înțeles că speră ca Biden să câștige alegerile prezidențiale.
(Articol de Tony Diver, The Telegraph; Traducerea: Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA)