Update. „Justițiarul de Berceni”, arestat sub acuzația de lispsire de libertate. Cum se apără Alexandru Constandachi

Update. „Justițiarul de Berceni”, arestat sub acuzația de lispsire de libertate. Cum se apără Alexandru ConstandachiJustițiarul din Berceni, amendă penală pentru demersurile sale. Sursa foto: Facebook

Update 2 - Ce spune „Justițiarul din Berceni”

„În urma informațiilor apărute în presă cu privire la dosarul în care sunt cercetat pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate, doresc să fac câteva precizări. În primul rând, de la domiciliul meu nu a fost ridicat niciun dispozitiv cu electroșoc. Am fost întrebat despre un alimentator pentru instalația de iluminat LED pe care o folosesc la filmarea clipurilor și despre care s-a crezut că seamănă cu un aparat cu electroșoc”, a transmis Alexandru Constandachi într-un comunicat.

„De asemenea, obiectul prezentat drept „armă tip airsoft cu muniția aferentă” era, în realitate, o replică airsoft nefuncțională. Potrivit Legii nr. 295/2004, replicile de arme tip airsoft sunt încadrate într-o categorie distinctă de armele de foc, iar simpla lor deținere nu echivalează cu deținerea ilegală a unei arme de foc. Pentru deținerea acestora nu este necesar un permis de armă, iar, potrivit art. 4 alin. (4) din aceeași lege, nu sunt necesare proceduri de înregistrare sau autorizare”, mai spune acesta.

„În ceea ce privește incidentul care face obiectul dosarului, s-a vehiculat ideea că aș fi agresat o persoană timp de mai multe minute, lucru fals din punctul meu de vedere, întrucât chiar a doua zi după incident, pe un live de TikTok, persoana în cauză a declarat explicit, de mai multe ori, că nu am agresat-o. Aceste declarații pot fi verificate în înregistrarea transmisiunii și consider că sunt relevante pentru înțelegerea situației”, a adăugat „Justițiarul din Berceni”.

„De asemenea, contest prezentarea incidentului ca și cum aș fi lipsit persoana respectivă de libertate. Autoturismul acesteia s-a defectat în timp ce încerca să plece, iar după ce a coborât din mașină, a încercat să îl agreseze pe colegul meu, moment în care l-am imobilizat pentru câteva secunde.

După ce l-am ajutat să se ridice, a rămas în mod voluntar lângă mine, în timp ce așteptam echipajul de poliție și chiar și-a sunat prietenii pe care îi chema pentru a ne intimida. Toate acestea pot fi constatate în episodul nr. 237, publicat pe canalul meu de Youtube, Justițiarul de Berceni, la finalul lunii septembrie și merită analizate în contextul întregii interacțiuni, nu separat de restul imaginilor.

De asemenea, în momentul în care am fost ridicat de la domiciliu și dus la audieri, nu aveam acces la înregistrarea live-ului de pe TikTok în care persoana respectivă a declarat, în repetate rânduri, că nu am agresat-o. Am reușit să accesez înregistrarea abia după ce m-am întors acasă și intenționez să o depun în cadrul contestației, astfel încât declarațiile respective să poată fi analizate alături de celelalte probe din dosar”, a încheiat Alexandru Constandachi.

Update. Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul de Berceni”, a fost reținut de polițiștii din Ploiești, alături de un alt bărbat, George Daniel Bozieru, fiind cercetat pentru lipsire de libertate și lovire sau alte violențe.

Judecătoria Ploiești a admis propunerea procurorului de a emite mandate de arestare la domiciliu pentru cei doi bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanța impune inculpatului Alexandru Constandachi obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza si de a se supune unor restricții stabilite de acesta. Pe timpul cât se află sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi si libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată Ilie Robert Petrică și nici cu inculpatul George Bozieru.

Aceeași decizie a comunicat-o instanța și pentru inculpatul Bozieru.

„Conform art. 221 alin. (4) C.proc.pen., atrage atenţia inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, a consemnat instanța în Încheiere și a atras atenția că părăsirea domiciliului se transformă în evadare.

Decizia nu este definitivă, ci cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Știre inițală: „Justițiarul de Berceni”, acuzat că a sechestrat și agresat un tânăr

Cei doi sunt acuzați că ar fi sechestrat și agresat un tânăr de 25 de ani care avusese relații intime cu o fată de 16 ani.

Potrivit Poliției Prahova, incidentul ar fi avut loc la 31 august 2026, în jurul miezului nopții, în municipiul Ploiești. Cei doi bărbați ar fi organizat o întâlnire sub pretextul interacțiunii victimei cu o minoră, după care ar fi blocat cu autoturismele căile de ieșire ale tânărului.

Anchetatorii susțin că victima a fost scoasă cu forța din mașina pe care o conducea și împiedicată să plece. Ulterior, aceasta ar fi fost lovită în mod repetat cu pumnii și picioarele.

Percheziții acasă la „Justițiarul de Berceni”

Surse judiciare au confirmat că unul dintre bărbații reținuți este Alexandru Constandachi, care se prezintă pe internet drept „Justițiarul de Berceni”. Acesta susține că desfășoară activități de activism civic, prin care urmărește identificarea unor posibili agresori sexuali și predarea lor către Poliție.

Luni, 19 octombrie, polițiștii au efectuat două percheziții la locuințele din București ale celor doi suspecți.

În urma verificărilor, anchetatorii au ridicat dispozitive de stocare a datelor, un dispozitiv cu electroșocuri și alte mijloace de probă. De asemenea, au descoperit o armă de tip airsoft și muniția aferentă, pentru care urmează să fie verificată legalitatea deținerii.

Tânărul sechestrat, cercetat pentru relații cu o minoră

Cazul are legătură cu o anchetă separată, deschisă după ce tânărul de 25 de ani a avut relații sexuale cu fata de 16 ani, pe care o cunoscuse online. Poliția a deschis inițial un dosar pentru viol, în urma unei sesizări depuse la aproximativ o săptămână de la presupusa faptă.

Investigația privind acuzațiile de viol este în continuare în desfășurare. În paralel, polițiștii cercetează împrejurările în care tânărul ar fi fost sechestrat și agresat de cei doi bărbați. Acuzațiile formulate în acest dosar urmează să fie clarificate de anchetatori.