Jurnalismul, o meserie mortală în 2014

Jurnalismul, o meserie mortală în 2014

Potrivit datelor oficiale ale Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), 60 de jurnalişti din întreaga lume au fost ucişi în 2014 în timp ce îşi exercitau profesia.

Cea mai riscantă regiune pentru exercitarea meseriei de journalist a fost Orientul Mijlociu, se menționează în raport, regiune în care și-au pierdut viața 26 de jurnaliști în 2014. Cea mai periculoasă țară s-a dovedit a fi Siria (17 jurnaliști uciși), mortea celorlalți nouă jurnaliști în Orientul Mijlociu producându-se în Irak (cinci morți) și Israel și teritoriile palestiniene ocupate (patru victime).

Alte țări unde au căzut la datorie mai mulți jurnaliști în 2014 au fost Ucraina (cinci victime), Somalia (patru jurnaliști uciși), Pakistan și Afganistan (câte trei victime). Comitetul mai investighează condiţiile în care au murit alţi 18 jurnalişti în 2014, pentru a stabili dacă moartea lor a fost asociată cu meseria pe care o exercitau.

Numărul deceselor a scăzut faţă de anul 2013, când au fost înregistrate 70 de cazuri, sau față de 2012 (74 de cazuri), dar este mai mare decât cel din 2011, când au murit la datorie 47 de jurnaliști. Cele mai periculoase țări pentru jurnaliști, din 1992 încoace, au fost Irak (166 de ziariști uciși), Siria și Filipine (79, respective 77 de victime).

Ne puteți urmări și pe Google News

Raportul realizat de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor semnalează numărul mare de ziarişti occidentali care şi-au pierdut viaţa în 2014, cazuri intens mediatizate fiind cele ale jurnaliştilor ucisi de gruparea Statul Islamic (James Foley şi Steven Sotloff). Tot în 2014, presa din întreaga lume s-a arătat șocată şi de moartea Anjei Niedringhaus, fotografa germană, ucisă de un polițist în Afganistan în luna aprilie.