Suma de 3.740 de euro reprezintă, de fapt, prețul unei excursii în celebra stațiunea elvețiană Saint Moritz, la care a participat judecătorul Gabriel Năsui și omul de afaceri Cristian Baboș, dar și alte persoane. Cu ocazia acestei excursii, judecătorul s-a lăsat fotografiat într-un jacuzzi alături de cel care l-a mituit, iar fotografia a ajuns, ulterior, în posesia redacției EvZ, care a făcut-o publică.

Ancheta de presă, derulată de EvZ, a descoperit că judecătorul Năsui judeca un dosar în care Cristian Baboș era parte vătămată, vinovați de serviciu, fiind doi executori judecătorești din Cluj, care au pus în aplicare o sentință a justiției române, dictată împotriva afaceristului. După ce a fost executat silit, Baboș a făcut o contestație la executare susținând că a fost prejudiciat de către cei doi executori judecătorești cu suma de 746.232 euro. Culmea, dosarul a ajuns la judecătorul Năsui, care a pronunțat o sentință prin care cei doi executori judecătorești erau obligați să îi plătească lui Baboș suma de bani stabilită ca prejudiciu. Apoi, Năsui și Baboș a u plecat la Saint Moritz, la schi. Ulterior, după ce EvZ a publicat această anchetă de presă, procesul s-a rejudecat iar sentința nedreaptă a judecătorului Năsui a fost anulată.

DNA susține că magistratul a umblat cu falsuri

Procurorii anticorupție susțin că, ”în cursul anului 2008, inculpatul Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboş Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboş Cristian Ioan avea calitatea de reclamant. În perioada 30.05 – 03.06.2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul „a achitat” suma de 3.740 euro inculpatului Baboş Cristian Ioan”.