Judecătoarea responsabilă de dosarul Cherecheș a argumentat că imparțialitatea nu îi e afectată

Judecătoarea responsabilă de dosarul Cherecheș a argumentat că imparțialitatea nu îi e afectată Sursa Foto: Arhiva EVZ

În cererea de abținere depusă de către judecătoarea Georgiana Fărcaș-Hîngan, care este responsabilă cu cazul primarului Cătălin Cherecheș, aceasta a justificat că imparțialitatea nu îi e afectată și, în consecință, consideră că nu este necesar să se retragă din dosar.

Judecătoarea Georgiana Fărcaș-Hîngan, care a respins oferta de mită din partea soacrei lui Cătălin Cherecheș, a solicitat ca o altă instanță a Curții să evalueze dacă ar trebui să rămână în dosar.

Asta având în vedere că ea și mama sa sunt denunțătoare în cazul recent deschis de DNA Cluj în legătură cu socrii edilului din Baia Mare.

Judecătoarea Fărcaș-Hîngan, ce judecă dosarul lui Cherecheș, nu vrea să se retragă din dosar

„Formulez prezenta cerere de abținere, solicitând efectuarea testului obiectiv și subiectiv referitor la imparțialitatea subsemnatei de a participa la soluționarea cauzei” a scris în declarația de abținere judecătoarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Subsemnata menționez că imparțialitatea și imparțialitatea (personală) propriu-zisă a subsemnatei nu este afectată de existența unei anchete penale în curs în dosarul penal nr. 113/P/2013, (dosarul socrilor lui Chereche, n.red.) fiind în măsură să judec cauza nr. 2537/117/2016 în sprijinul și în litera legii, nefiind afectate nici independența și nici imparțialitatea subsemnatei”, se mai arată în cerere, potrivit clujust.ro.

Socrii primarului Cherecheș au încercat să o mituiască cu 100.000 de euro

Miercuri după-amiază, procurorii DNA i-au reținut pe socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Soacra primarului, prinsă în flagrant la Cluj, este acuzată că intermedia o mită destinată judecătoarei care urma să pronunțe sentința definitivă într-un dosar de corupție al ginerelui său. Sentința era programată pentru data de 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj.

socrii, soție Cătălin Cherecheș

Socrii și soția edilului Cătălin Cherecheș. Sursa foto: Tabita Gliga/ Facebook

Procurorii au găsit asupra soacrei suma de 50.000 de euro care ar fi urmat să fie dată judecătoarei ca tranșă dintr-o sumă mai mare, de 100.000 de euro.

Cine e judecătoarea Fărcaș-Hîngan, denunțător în dosarul socrilor lui Cherecheș

Georgiana Fărcaș-Hîngan este soția unui procuror. Aceasta a respins o ofertă de mită în valoare de 100.000 de euro, chiar dacă, potrivit declarației sale de avere, se confruntă cu datorii de aproape jumătate de milion de euro, potrivit Adevărul.

Georgiana Fărcaș-Hîngan a deținut funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj din 2022. Anterior a ocupat poziția de vicepreședinte al Tribunalului Cluj. În 2019, a fost membră a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cariera sa în domeniul judiciar a debutat în 2010. Atunci a fost desemnată judecător la instanța din Turda. A parcurs ulterior etape la Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, ajungând în prezent la Curtea de Apel Cluj.