Joe Biden regretă întârzierea pachetului de ajutor pentru Ucraina și îi cere scuze lui Volodimir Zelenski

Joe Biden regretă întârzierea pachetului de ajutor pentru Ucraina și îi cere scuze lui Volodimir Zelenski Joe Biden și Volodimir Zelenski. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Joe Biden și Volodimir Zelenski s-au întâlnit vineri, în Franța, în prima întrevedere după vizita președintelui ucrainean de la Washington, în decembrie. Pe această cale, președintele SUA a ținut să-i prezinte scuze omologului său, pentru întârzierea ajutorului militar.

Pachetul de ajutor militar promis Ucrainei, în valoarea de 60 de miliarde de dolari, a fost blocat din cauza opoziţiei republicane din Congres, la începutul acestui an.

Joe Biden îi adresează scuze lui Volodimir Zelenski

În timp ce anunța un pachet suplimentar de ajutor pentru Ucraina în valoare de 225 de milioane de dolari, Biden și-a exprimat scuzele în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski.

„Ştiţi, nu v-aţi înclinat, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil - şi nu vom pleca de lângă dumneavoastră”, i-a spus președintele SUA omologului său ucrainean.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Îmi cer scuze pentru săptămânile în care nu am ştiut ce va trece în ceea ce priveşte finanţarea, pentru că am avut probleme în a obţine proiectul de lege din partea unora dintre membrii noştri foarte conservatori, care îl reţineau, dar am reuşit să îl aprobăm”, a mai adăugat el.

Biden a continuat afirmând că până în prezent, inclusiv astăzi, au fost anunțate șase pachete de finanțare semnificativă, și că semnează și un pachet suplimentar de 225 de milioane de dolari pentru a ajuta la reconstrucția rețelei electrice.

Joe Biden

Joe Biden. Sursa foto: Facebook

Cei doi președinți se vor întâlni din nou săptămâna viitoare

Zelenski și Biden au programată o nouă întâlnire săptămâna viitoare, în cadrul summitului G7 din Italia. Cu această ocazie, cele mai bogate democrații vor dezbate utilizarea activelor rusești înghețate după invadarea Ucrainei, pentru a oferi 50 de miliarde de dolari Kievului.

În cadrul noului pachet de ajutor militar anunțat vineri de Joe Biden, se află proiectile de artilerie și interceptoare de apărare aeriană, printre altele.

Război în Ucraina

Război Ucraina.Sursa foto: Facebook

În ultima săptămână, Joe Biden și-a revizuit poziția și a luat decizia că Ucraina poate utiliza armele furnizate de SUA pentru a ataca ținte militare din interiorul Rusiei, care sprijină ofensiva din Harkov, potrivit News.ro.