Majoritatea tancurilor amfibie nipone au fost distruse în timpul războiului, în timp ce cele câteva exemple care au supraviețuit au fost abandonate în Pacific.

Când militarii britanici au dezvoltat pentru prima dată tancuri în timpul Primului Război Mondial, inițial acestea au fost gândite ca niște vehicule masive, care cântăreau trei sute de tone și se rostogoleau pe orice teren. Militarii japonezi au simțit însă nevoia unui tanc mai mic și mai suplu.

Tancul amfibiu KA-MI de tip 2, era destul de complex pentru vremea sa, fiind considerat cel mai reușit proiect japonez. Ceea ce este de remarcat în cazul Ka-MI de tip 2 este că a fost dezvoltat de Marina japoneză cu un an înainte de atacul de la Pearl Harbor.

Armata Imperială Japoneză (IJA) și Marina Imperială Japoneză (IJN) aveau una dintre cele mai notorii rivalități inter-servicii ale secolului XX. Iar neîncrederea reciprocă dintre ele a împiedicat în mod cert efortul de război al Japoniei, până în punctul în care cele două și-au dezvoltat, fiecare în parte, propriile arme.

Sfârșitul anilor 1920 a dus la dezvoltarea de către Armata Imperială a vehiculului amfibiu experimental, SUMIDA AMP tipul 1 „Mi-Sha”, SR-II Ro-Go și Ishikawajima Amfibian.

Un astfel de vehicul a fost considerat critic pentru un război care urma să se poarte în Oceanul Pacific. Mai mult, rivalitatea dintre cele două forțe imperiale a fost așa de mare încât Marina a preluat dezvoltarea vehiculelor amfibie în 1940 și a lucrat cu Mitsubishi pentru a modifica tancul ușor de tip 95 Ha-Go, care a fost folosit atât de armată cât și de Marină.

Proiectul a evoluat, ceea ce a dus la dezvoltarea noului proiect denumit Ka-Mi de tip 2. Acesta a fost conceput pentru Forțele Navale Speciale ale Armatei Imperiale pentru a lua cu asalt micile insule din Pacific. Proiectarea a fost finalizată în 1941 și producția a început în 1942.

Au fost făcute o serie de modificări substanțiale la tancul ușor HA-GO cum ar fi sudarea șasiului și turelei, suspensia a fost păstrată, dar arcurile de compresie erau montate în exteriorul corpului, iar toate capacele de acces erau etanșsate cu cauciuc.

Și-a dovedit eficiența în fața unor ținte ușoare, cu mișcare lentă, dar și în fața armelor antitanc de 37 de milimetri sau împotriva Bazooka, numele generic pentru lansatorul de grenade al americanilor.

Muzeul tancurilor Kubinka din Moscova deține un singur exemplar al unui astfel de tanc amfibiu creat de japonezi.