Iubita lui Botezatu se mută din țară. Despărțirea i-a pus capac

Iubita lui Botezatu se mută din țară. Despărțirea i-a pus capacCătălin Botezatu. Sursa foto: Facebook

Povestea de dragoste dintre designerul Cătălin Botezatu și tânăra fotomodel Nicolle Fota a luat sfârșit. Cei doi au trăit o relație scurtă, care nu a rezistat testului timpului, iar acum Nicolle pare hotărâtă să lase în urmă experiența și să își continue cariera în străinătate.

De ce s-a despărțit Botezatu de iubită

Relația dintre Botezatu, în vârstă de 58 de ani, și Nicolle, de doar 18 ani, a fost intens mediatizată, dar diferența de vârstă nu a fost suficientă pentru a consolida legătura. Designerul a explicat că maturitatea emoțională a fost un factor decisiv în separarea lor.

Botezatu și Nicole Fotta

Botezatu și Nicole Fotta. Sursa foto Instagram

„Nu am timp să cresc copii! Nicolle e foarte drăgălașă, e o tipă foarte faină. I-am spus de la început că mie îmi plac femeile care știu ce vor. Ea este încă un copil, dar știe ce vrea. A învățat într-o perioadă scurtă multe de la mine”, a declarat designerul pentru Cancan.

Se mută din țară

După despărțire, Nicolle Fota și-a propus să își reorienteze viața personală și profesională. Fotomodelul a confirmat că va părăsi România pentru a semna un contract cu una dintre cele mai prestigioase agenții de modele din Milano.

„La noapte plec la Milano. Urmează să semnez cu o agenție foarte bună, multe reclame, proiecte. Da, în perioada aceasta m-am ocupat de book-ul meu, l-am refăcut. Este mult mai profesional. Plănuiesc asta. Vom vedea, dar da, este o opțiune”, a mărturisit Nicolle.

Nicolle Fota, despre Cătălin Botezatu

Tânăra a spus că a rămas în relații bune cu designerul și că acesta îi dă sfaturi. Ea a declarat că îl respectă foarte mult pe fostul iubit, chiar dacă nu mai formează un cuplu.

„Noi am rămas într-o relație foarte ok. Ne respectăm. Îi ascult sfaturile în continuare, dar alegerile mele sunt strict ale mele. Rareori sunt influențată îndeajuns de mult încât să îmi schimb planurile. Nu i-am cerut o părere. Nu am vorbit despre asta, dar anticipez un răspuns pozitiv”, a adăugat Nicolle.