„Pentru că doresc ca pensiile să ajungă cât mai repede la pensionari, prin toate canalele de distribuţie, am discutat în această dimineaţă (marţi, n.r.), în mod aplicat, cu reprezentanţii băncilor din sistem. Vom schimba Convenţiile dintre Casa Naţională de Pensii Publice şi bănci astfel încât banii să ajungă mai devreme la pensionari. Terminăm cu interpretarea diferită a prevederii din contracte care vorbeşte despre plata care se face în maxim 2 zile. Comisioanele, termenele de plată şi de livrare, nu doar le discutăm, le standardizăm şi le şi schimbăm. Nu vor mai exista diferenţe de mod de lucru între bănci”, a susținut Violeta Alexandru.

Precizările vin în contextul în care unele bănci au comunicat că vor plăti pensiile luni, cu toate că aveau banii în cont de joi.

„Critica mea a fost faţă de acele sucursale care m-au sfidat, care mi-au transmis că nu plătesc deşi ştiam că au banii în cont şi aşteptau, deşi în convenţie prevederea e că vor plăti în până la două zile, maxim două zile, şi care, alimentate, din informaţiile pe care le am, inclusiv din cercuri politice, îmi transmiteau mesaje că deşi le intraseră banii în cont joi, că vorbim de săptămâna trecută, nu voiau să plătească vineri decât în momentul în care am avut o poziţie publică şi îi lăsau pe pensionari să treacă şi weekend-ul fără pensie şi să primească banii abia luni”, a explicat Violeta Alexandru.

Te-ar putea interesa și: