Italia: Sunt prea mulţi infractori români care le aglomerează puscăriile
- Antonia Hendrik
- 28 iunie 2017, 10:57
România nu colaborează cu Italia privind infractorii, acesta este nemulţumirea oficialilor din peninsulă: Deţinuţii străini să-şi ispăşească pedepsele în ţările de origine!. Astfel nu vom mai avea supraaglomeraţie. Acesta a fost intervenţia şefului Departamentului administraţiei penitenciare, Santi Consolo.
''Supraaglomerarea închisorilor noastre este cauza prezenţei infractorilor străini, care ar putea să-şi ispăşească pedepsele la ei în ţară''. Intervenind la o întrunire asupra terorismului de matrice confesională, magistratul a explicat ce face Italia pentru a rezolva problema unui număr ridicat de închisori, pentru care a fost ţinta unor atacuri în trecut.
''Ne implicăm până când aceste ţări îşi vor căra cetăţenii care sunt deţinuţi în Italia - a declarat Consolo - Am fost deja în Algeria şi dacă voi avea posibilitatea voi merge şi în Maroc, Tunisia şi Romania, pentru a vorbi direct cu autorităţile competente, dar ajutorul trebuie să vină de la toate ministerele interesate din ţările respective''.
Vorbind apoi despre lipsa de colaborare a României, Consolo a adăugat: '' Cred că nicio ţară astăzi nu-şi poate permite în faţa unei urgenţe internaţionale să-şi caute scuze şi să se spele pe mâinii. Tutela drepturilor umane e fundamentală pentru toate ţările. Dar acestea trebuie să-şi rezolve propriile probleme. Nu se pot revărsa toţi asupra Italiei''.