Justiția din Italia permite persoanelor singure să adopte copii din alte țări

Justiția din Italia permite persoanelor singure să adopte copii din alte țăriDecizie. Sursa foto: pixabay

Curtea Constituțională din Italia a luat o decizie istorică, permițând persoanelor singure să adopte copii din străinătate. Această hotărâre reprezintă o schimbare semnificativă în legislația italiană, care, timp de 40 de ani, a permis adopțiile internaționale doar pentru cuplurile căsătorite.

Decizia vine într-un context în care alte țări europene, precum Germania, Franța, Marea Britanie și Spania, permit deja persoanelor singure să adopte copii.

Motivarea judecătorilor

Curtea a argumentat că interzicerea adopțiilor de către persoanele singure risca să submineze dreptul copilului de a crește într-un mediu familial stabil și armonios.

În plus, această hotărâre subliniază necesitatea actualizării legislației italiene pentru a reflecta schimbările sociale și familiale din ultimele decenii.

În Italia, procesul de adopție este strict reglementat, iar judecătorii decid dacă o persoană sau un cuplu este potrivit pentru a adopta, pe baza unor anchete sociale detaliate realizate de psihologi și asistenți sociali.

Cu toate acestea, decizia Curții Constituționale nu face referire la adopțiile interne, ci doar la cele internaționale, potrivit reuters.

Adopție

Adopție. Sursa foto: Pixabay

Reacții împărțite

Această hotărâre a stârnit reacții diverse. . Paolo Limonta, președintele CIAI (o asociație din Italia dedicată adopției internaționale), a salutat decizia, afirmând că bunăstarea copiilor nu depinde de statutul marital al părinților, ci de calitatea relațiilor de familie.

Partidul de dreapta Liga, parte a coaliției de guvernare, a exprimat îngrijorări cu privire la declinul adopțiilor internaționale și a solicitat modificarea legislației pentru a aborda această problemă.

Pe de altă parte, organizațiile pentru drepturile copilului și grupurile de susținere a adopției au lăudat decizia ca fiind un pas înainte în protejarea interesului superior al copilului.

Ce spune legea din România

În România, legislația privind adopțiile este reglementată de Legea nr. 273/2004, republicată și modificată prin Legea nr. 268/2020.

Conform acesteia, persoanele singure pot adopta copii, însă trebuie să îndeplinească anumite condiții stricte.

Una dintre acestea impune ca adoptatorul să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât copilul pe care dorește să-l adopte.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre