Istoria pisicilor negre și mitul conform căruia acestea aduc ghinion
- Ramona Rotaru
- 9 ianuarie 2022, 16:10
Există multe superstiții, însă printre cele mai vechi se află cea care sugerează că vei avea ghinion atunci când îți taie calea o pisică neagră. Poate mulți se întreabă de ce sa pus această etichetă unei pisicuțe simpatice, care s-a născut cu blănița de culoare neagră. Ei bine, răspunsul vine tocmai din Evul Mediu.
Pisicile negre au existat din totdeauna însă nu mereu ele au fost considerate un semn rău sau aducătoare de moarte. Potrivit istoriei, în Egiptul Antic erau venerate ca zei, iar uciderea unei pisici negre aducea o condamnare la moarte. Această asociere cu divinitatea a avut și un final, odată cu expansiunea creștinismului în Europa. Simbolurile păgâne erau văzute cu ochi răi de Biserica Catolică, iar ideea că o pisică neagră este considerată creatură divină a început să fie detestată.
În anul 1233, Papa Grigore al IX-lea a trecut într-un document oficial numit „Vox in Rama” faptul că pisicile negre reprezintă un simbol al diavolului. Așa a luat naștere credința că aceste animale sunt blestemate și aduc ghinion celui căruia îi ies în cale. La aceea vreme, pisicile negre aveau aceeași soartă ca cea a vrăjitoarelor, fiind arse de vii.
Pisicile negre, animalele de companie ale vrăjitoarelor
În Evul Mediu, pisicile negre au ajuns să fie privite ca animale de companie ale vrăjitoarelor. Astfel s-a ajuns la simbolistica lor invocată de Halloween și astăzi. Nimeni din Europa occidentală a acelei perioade nu îndrăznea să aibă o pisică neagră pe lângă casă deoarece risca să ajungă oricând în foc atât stăpânul, cât și animalul.
Aceste prejudecăți au fost extrem de bine înrădăcinate, încât și în ziua de astăzi sunt persoane care cred că pisica neagră aduce ghinion. Un studiu a demonstrat faptul că aceste animăluțe pufoase sunt deseori găsite în adăposturile pentru animale abandonate și puțini sunt cei interesați să le adopte.
Pisica neagră nu este în toate culturile aducătoare de ghinion. În Japonia, dacă vezi o pisică neagră înseamnă că vei avea noroc în dragoste. În Anglia, dacă privești un astfel de animăluț cadou în ziua nunții, este semn de noroc în căsnicie. În Persia, se spune că dacă cineva chinuie o pisică neagră, își chinuie de fapt îngerul păzitor.