ANUNȚ ISTORIC! Cea mai periculoasă GRUPARE TERORISTĂ a fost ANIHILATĂ de PUMNUL DE FIER a lui Putin

ANUNȚ ISTORIC! Cea mai periculoasă GRUPARE TERORISTĂ a fost ANIHILATĂ de PUMNUL DE FIER a lui Putin

Vladimir Putin a anunțat că gruparea teroristă Stat Islamic a fost înfrântă definitiv în Siria.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat înfrângerea totală a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria pe ambele maluri ale fluviului Eufrat, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

„Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, m-a informat în urmă cu două ore că operaţiunile pe malurile de est şi de vest ale Eufratului s-au terminat cu înfrângerea completă a teroriştilor' a declarat Putin, într-o declarație de presă reluată de presa rusă. 

Putin a mai precizat că au mai rămas doar câteva „focare de rezistență”.

Cu toate acestea Putin nu a precizat dacă acest lucru înseamnă sfârşitul operaţiunilor militare împotriva Statului Islamic pe tot parcursul Siriei sau doar în zonele din valea Eufratului.

Șeful Statului Major rus a recizat totuși că „toate grupurile armate ale SI pe teritoriul Siriei au fost anihilate şi tot teritoriul a fost eliberat”

„Acţiunile coordonate ale miliţiilor kurde şi forţelor guvernamentale, cu sprijinul aviaţiei ruse, au asigurat anihilarea completă a Statului Islamic în provinciile orientale ale Siriei„, a declarat şeful Statului Major rus