Mariajul dintre Irinel și Monica Gabor s-a încheiat în urmă cu ceva ani, iar de atunci tânăra s-a stabilit în America și a dat uitării tot ce s-a întâmplat în România. Chiar dacă s-au despărțit de mult timp, se pare că Irinel și Monica încă mai au lucruri neterminate.

Recent, Irinel Columbeanu  a cerut insolvența firmei pe care Monica Gabor o deține în România. Din cauza unor datorii uriașe pe care societatea comercială a Monicăi Gabor le avea către Irinel Columbeanu, acesta a solicitat în instanță falimentul și scoaterea la licitație a bunurilor deținute de firmă.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Columbeanu Adrian Irinel, în contradictoriu cu pârâta S.C. Monica Columbeanu Media S.R.L. Numeşte în calitate de lichidator al S.C. Monica Columbeanu Media S.R.L. pe IAF Insolvency SPRL. Stabileşte remuneraţia lichidatorului la suma de 1.000 lei, aceasta urmând a fi achitată din averea societăţii dizolvate sau, în lipsă, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii privind numirea lichidatorului, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Prezenta hotărâre se comunică şi lichidatorului numit, se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi pe portalul de servicii on-line al acestuia şi se înregistrează în registrul comerţului”, au decis magistrați în acest caz.

Se pare că, în prezent, stilul de viață al lui Irinel a trecut de la bogăție și opulență, la unul sărăcăcios. Acesta locuiește în chirie, într-un apartament cu două camere, dintr-un centru rezidențial din București, are o mașină la mâna a doua și nu și-a mai plătit chiria de șase luni.

Necazurile lui Columbeanu au început după ce a pierdut un proces cu o bancă ce i-a acordat un împrumut de şapte milioane de euro. Executorii i-au luat atunci aproximativ 170.000 de metri pătraţi de teren din Ciolpani, la 30 de kilometri de Bucureşti, în contul creditelor restante.

Monica Gabor și Irinel au divorțat în 2011. De aproximativ doi ani, fiica lui Irinel s-a mutat în America, alături de mama ei și de Mr Pink. Având în vedere că abia reușește să se întrețină pe el, mutarea Irinei a fost doar o chestiune de timp. Însă Irinel Columbeanu îți vizitează fetița de două ori pe an și încearcă să mențină o relație apropiată cu ea, scrie cancan.ro.