Rachetele iraniene pot atinge ținte aflate la o distanță cuprinsă între 300 și 2.500 de kilometri de punctul de lansare. Ca urmare, o bună parte a Europei se află în raza lor de acțiune. Marea întrebare este, însă, alta: are regimul de la Teheran interesul să se angajeze într-un astfel de război?
Potrivit ziarului de dreapta ilgiornale.it, Teheranul nu se poate compara în privința aviației militare cu dușmanii săi din regiune (Israel și Arabia Saudită), așa că a ales să se bazeze pe rachete. „Cea mai mare amenințare este reprezentată de Soumar, o rachetă de croazieră capabilă să lovească ținte localizate atât în Italia, cât și în Europa Balcanică; multe țări (România, Polonia, Ungaria n.r. ) intrând în aria de acțiune a acestei rachete”.
Din arsenalul iranian face parte și Sejjil „o rachetă balistică Mrbm care are o autonomie de 2 000 de kilometri, la fel ca Shahab 3 și derivatele sale Emad și Ghadr. Toate modelele menționate pot ajunge până în Cornul Africii și pot amenința Egiptul, Turcia, dar mai ales Israelul”. Qiam-1 și Zolfaghar au o rază de acțiune mai mică. Prima poate parcurge o distanță maximă de 800 de kilometri, în timp ce a doua numai 700”. Aceste rachete reprezintă o mare amenințare pentru Arabia Saudită (marele dușman al Iranului din regiune n.r.), Pakistan și Afganistan. Shahab 2 (cu o rază de acțiune de 500 de kilometri) , Fateh-110 și Shahab 1 (ultimele două cu o rază de acțiune de 300 de kilometri) pot lovi ținte din Strâmtoarea Ormuz și din apropierea Iranului.
Dincolo de acest arsenal de temut, iranienii pot conta, potrivit BBC, pe 523 000 soldați: 350 de mii în rândurile armatei regulate și cel puțin 150 de mii din Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. 20.000 de oameni fac parte din forțele navale, iar alți 5.000 din Forța al-Quds, o unitate care face parte din Gărzile Revoluționare. În sfârșit, Iranul are la dispoziție forța a zeci de miliții șiite musulmane ostile Washingtonului, grupuri pe care le finanțează de ani de zile.
În ciuda forței sale militare, e puțin probabil ca Iranul să lovească Europa. Iată ce scrie site-ul politico.eu (site cunoscut pentru politica sa anti-Trump): „Liderul suprem iranian, Ayatollah-ul Ali Khamenei, a declarat în repetate rânduri că nu va exista război cu SUA, iar Iranul a acționat până acum într-o manieră calculată și rațională față de campania de „presiune maximă” a lui Trump. Dacă această poziție va fi menținută, Teheranul va încerca să gestioneze riscul unui conflict direct, continuând să desfășoare tactici asimetrice pentru a submina interesele Statelor Unite, deși liniile roșii au fost redesenate”. Mai sunt, însă, și alte motive pentru care Iranul nu va lovi Europa. Strategia Teheranului este de a accentua tensiunile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, ca să nu mai vorbim de faptul că Europa este o piață de desfacere extrem de importantă pentru produsele petroliere ale Iranului. Cu alte cuvinte, înainte de a fi amenințat de operațiuni terestre care să vizeze răsturnarea lui de la putere, regimul de la Teheran își va duce „războiul” cu Statele Unite mai mult declarativ, evitând operațiunile militare majore. Iar când va ataca, va lovi în primul rând armata americană din regiunea Golfului Persic.
Recomandările noastre
