IPJ Ilfov avea informații despre situația din Pantelimon de două săptămâni
- Iulia Moise
- 24 septembrie 2024, 13:33
IPJ Ilfov avea informații că se va dezlănțui un măcel în Pantelimon cu două săptămâni înainte ca acesta să îngrozească opinia publică.
Polițiștii ilfoveni ar fi avut informații legate de iminența unui conflict violent
IPJ Ilvov a fost informată anterior de un măcel ce urma să aibă loc în orașul Pantelimon. În toată această perioadă, cele două tabere au avut timp suficient să se înarmeze cu sticle, săbii, furci, bâte și bucăți de pavaj.
Un infractor ilfovean deosebit de violent, anchetat pentru numeroase fapte grave, inclusiv luare de ostatici și viol, s-ar putea afla în spatele măcelului.
Atacul a început în dimineața zilei de sâmbătă, 21 septembrie. La ora 10:41 a fost primit un apel la 112 care a pus în alertă Inspectoratul Județean ilfov de Poliție.
Prin apelul telefonic, au fost anunțate autoritățile de măcelul ce se întâmpla în plină stradă.
Clanurile ce au participat la măcel erau înarmate cu săbii, furci și bâte
Membrii celor două clanuri, bărbați și femei erau înarmați cu bâte, săbii și furci și se loveau cu sete în timp ce din curți zburau sticle și bucăți de pavaj. Mai mult, în timpul luptei, unii dintre scandalagii au fost călcați cu mașina.
La ora 11:25, bătaia s-a mutat în București, în interiorul Spitalului de Urgență „Sfântul Pantelimon”, unde un grup de persoane înarmate cu arme albe a intrat cu forța.
Măcelul a continuat în spitalul Sfântul Pantelimon
Pentru că au considerat că lupta nu s-a încheiat, clanurile au continuat măcelul și în incinta Spitalului de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
Autoritățile au anunțat că, în urma cercetărilor a reieșit că scandalul s-a produs din cauza unei fete.
Acestea au recunoscut că ar fi înregistrat o plângere pentru o presupusă agresiune, în urmă cu trei zile.
Sursele citate au afirmat că tensiunile au apărut după ce unii dintre membrii clanului Burtea, din cartierul bucureștean 23 August, ar fi cumpărat o mireasă de la o familie din orașul Pantelimon. Tranzacția nu avea legătură cu traficul de persoane, ci cu tradiția romilor. În loc să fie tratată ca o soție, fata, în vârstă de 19 ani, ar fi ajuns în străinătate, unde familia așa-zisului ei mire ar fi încercat s-o exploateze sexual.