Dăncilă, pregătită șă îi dea lovitura de grație lui Dragnea? Ce știe Iohannis despre acest plan: „Îl lucrează prin spate!”
- Cristian Istrate
- 22 mai 2019, 19:31
Președintele Klaus Iohannis a declarat că se bucură că există PSD-iști care și-au dat seama că șefia lui Liviu Dragnea este toxică.
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la anunţul premierului Viorica Dăncilă că va vota la referendum, că se bucură că sunt pesedişti care îşi dau seama că şefia lui Liviu Dragnea este toxică şi pentru PSD.
„Mă bucură că sunt pesedişti care se trezesc şi îşi dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică până şi pentru PSD.”, a susţinut Iohannis.
El a fost întrebat şi cum îşi explică declaraţiile acestea în condiţiile în care Nicolae Bădălău face campanie împotriva referendumului.
„Este tipicul PSD-lui de a lucra cu dublă măsură - cu un mesaj, pe de o parte, ca să pară democrat, pe de cealaltă parte, prin spate, umblă să-i descurajeze pe români. Ne-am obişnuit. Pe de-o parte, unii dintre cei menţionaţi merg la Bruxelles şi se laudă că sunt proeuropeni. Pe de altă parte, în campania pentru europarlamentare, arată că Uniunea Europeană nu este pentru noi, că nu e bine cu ei.”, a spus Iohannis.
În plus, Iohannis a făcut alte două aprecieri laudative la adresa Vioricăi Dăncilă și a punctat că dacă aceasta e schimbată din funcție, PSD nu va mai primi o șansă de a da premierul României.
Jurnalist:„Domnule președinte, vreți să spuneți că premierul Viorica Dăncilă minte când afirmă că va merge și va vota la acest referendum?”
Președintele României, Klaus Iohannis:„Nu văd de unde ați trage această concluzie. Este ciudată.”
Jurnalist:„Cum înțelegeți această atitudine a premierului Dăncilă de a insista cu o remaniere, nu trecută prin Parlament, în opoziție cu poziția șefului său de partid?”
Președintele României, Klaus Iohannis:„În privința remanierii, abordarea premierului mi se pare cea corectă.”
Jurnalist:„În Partidul Social-Democrat se vorbește foarte mult și despre posibilitatea retragerii sprijinului politic pentru Viorica Dăncilă, având în vedere că se opune remanierii prin Parlament. Ați fi dispus să numiți încă un premier de la PSD?”
Președintele României, Klaus Iohannis:„Pot să vă spun, chit că acum nu vorbim despre asta – PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine.”
Jurnalist:„Dacă nu se schimbă majoritatea, veți rămâne pe poziții și nu veți mai nominaliza un alt premier de la PSD?
Președintele României, Klaus Iohannis:„Așa voi rămâne, da.”, a adăugat președintele.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la Bacău, că va vota la referendumul pe probleme de Justiție.