Iohannis a semnat-o şi pe asta! Salarii mai mari din vară! O avea nevoie de ei?

Iohannis a semnat-o şi pe asta! Salarii mai mari din vară! O avea nevoie de ei?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat joi legea care prevede majorarea salariilor kinetoterapeuţilor, fiziokinetoterapeuţilor şi profesorilor de cultură fizică medicală (CFM) din sistemul sanitar.

Coform Agerpres, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM va beneficia, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute pentru anul 2022.

Conform actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”.

„Salariul de bază pentru funcţia de director general din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.

Salariul de bază pentru funcţia de director general adjunct din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 7,5%.

Salariul de bază pentru funcţia de director centru naţional/şef centru din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%”, mai prevede actul normativ.

„De asemenea, prin lege sunt majoraţi coeficienţii de salarizare pentru funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, din cadrul unităţilor sanitare şi de asistenţă medicosocială, cu studii superioare, similar majorărilor acordate, prin Legea nr.51/2020, personalului din aceleaşi unităţi sanitare şi de asistenţă medicosocială, care ocupă funcţiile de biolog, biochimist, chimist şi fizician, aflate pe acelaşi palier de salarizare potrivit ierarhizării stabilite prin Legea nr. 153/2017”, arată sursa citată.

sursa foto: presidency.ro

Ne puteți urmări și pe Google News