Arădenii s-au plâns că insectele le-au pătruns, în număr mare, chiar și în case. ”Înțeapă destul de tare”, au relatat oamenii. La Timișoara, insectele, care în mod normal parazitează doar platanii, de unde și numele lor, au început să învețe să mănânce și din alte specii, astfel că au ajuns vizibile în mai toate spațiile verzi.

”Corythuca Ciliata (Tigrul Platanului) este o insectă înrudită cu ploșnițele, doar că are o dimensiune mult mai mică. Aparatul bucal e dotat pentru a înțepa, iar în mod natural găsim aceste vietăți pe partea inferioară a frunzelor, pe nervuri, unde pot suge seva. În România, având relativ puțini platani, nu avem un insectivic specific omologat, fiind, după știința mea, abia acum în lucru un doctorat care studiază această insectă, la Universitatea din Bucxurești”, a declarat Doru Ioan Petanec, profesor de Entomologie la Univestitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.

Corythuca Ciliata (Tigrul Platanului) nu atacă doar frunzele ci, odată ajunse în contact cu pielea umană, înțeapă încercând să se hrănească. În plus, mai arată specialistul, simplu concat cu excrementele insectelor sau cu părți din ele sunt iritante.

Sursa foto: Exquis

Te-ar putea interesa și: