Având în vedere complexitatea lucrării de remediere și modernizare a rețelei din zonă, dată de faptul că spărtura s-a produs la o adâncime de peste 3 m, în partea de jos a conductei, în această dimineață s-a luat decizia întreruperii temporare a furnizării de
apă potabilă pentru a putea redirecționa apă către consumatoriiafectați prin intermediul altor conducte magistrale. În câteva ore,
toți consumatorii afectați vor beneficia de apă potabilă de la rețeaua publică. Ca urmare a schimbării sensului de alimentare, este
posibil să apară unele modificări în turbiditatea apei (apă murdară) pentru o scurtă perioadă de timp, precum și o reducere a presiunii de alimentare la etajele superioare ale imobilelor. Situația este însă una provizorie, în cel mai scurt timp urmând ca lucrurile
să reintre în normal. Pentru a evita eventualele probleme de calitate a apei generate de intervenția aflată în desfășurare, Apa Nova
București recomandă consumatorilor ca, la prima utilizare, să lase apa să curgă câteva minute, înainte de a o folosi.

Artera de transport avariată, pusă în funcțiune în anul 1977, deservește consumatorii aflați în perimetrul delimitat de Șoseaua
Chitilei, Șoseaua de Centură, Strada Băiculești și  Strada Străulești.

Este vorba de o lucrare complexă care necesită săpături până la adâncimi de 4,5 m-5 m și consolidarea malurilor pentru securitatea
muncitorilor, intervenția de remediere, refacerea tronsonului de magistrala afectat. Apa Nova București va comunica constant asupra
evoluției situație din teren.

Rerutarea alimentării cu apă a fost posibilă datorită structurii inelare a rețelei de alimentare cu apă a Capitalei și a sistemelor
computerizate de control a fluxului apei ce permit schimbarea sensului de alimentare pentru a evita segmentele afectate de avarii. Acest lucru a dus la limitarea neplăcerilor cauzate consumatorilor, apa fiind întreruptă doar timp de câteva ore în cursul zilei de sâmbătă, 14 ianuarie.

După finalizarea lucrărilor, cei afectați vor beneficia de măsuri compensatorii ca urmare a neplăcerilor create, declară reprezentanții Apa Nova.

Pentru orice informații suplimentare sau pentru sesizarea oricărui element relevant pentru derularea lucrărilor, cetățenii din București se pot adresa operatorului serviciului de apă și canalizare la: Call Center (Non Stop): 021 – 207 77 77 sau *7777. Sesizările se pot trimite si prin e-mail: [email protected]