Inteligența artificială, reconfigurată. OpenAI lansează noi modele

Inteligența artificială, reconfigurată. OpenAI lansează noi modeleOpenAI. Sursa foto: dreamstime.com

OpenAI, compania condusă de Sam Altman, a introdus GPT-4.1, succesorul modelului multimodal de inteligenţa artificială GPT-4o, lansat anul trecut. GPT-4.1 este mai bun decât GPT-4o „în cam toate dimensiunile” a declarat producătorul OpenAI.

OpenAI lansează noi modele

Alături de GPT-4.1, în noua serie există şi două modele mai mici, numite GPT-4.1 mini şi GPT-4.1 nano - primul este poziţionat ca o versiune mai ieftină la GPT-4.1, iar al doilea ca cea mai ieftină şi mai rapidă versiune.

openAI

Open AI Sursă foto: Dreamstime

Cele trei modele din serie ar trebui să fie superioare versiunilor anterioare la programare şi înţelegerea instrucţiunilor, fiind disponibile prin intermediul API-urilor oferite dezvoltatorilor. Seria GPT-4.1 reprezintă un pas intermediar între două serii de modele importante lansate de OpenAI, care va renunţa la GPT-4 începând cu 30 aprilie.

Lansarea GPT-5 a fost amânată

Compania a amânat lansarea GPT-5, care va fi gata abia peste câteva luni, conform CEO-ului Sam Altman, astfel că GPT-4.1 vine să umple spaţiul dintre cele două serii majore de modele ale companiei.OpenAI se pregăteşte să lanseze şi versiunile cu raţionament ale modelelor o3 şi o4.

OpenAI

OpenAi. Sursa foto: Pixabay

OpenAI a lansaat modelul o1-pro

Recent, compania din spatele ChatGPT a lansat modelul lingvistic o1-pro. Modelul o1-pro foloseşte mai multă putere de calcul şi, automat, energie pentru a se gândi mai bine şi a oferi răspunsuri mai bune decât celelalte modele ale companiei.

Cu toate acestea, sporul de performanţă vine şi cu costuri mult mai mari - 150 de dolari pentru un milion de token-uri (aproximativ 750.000 de cuvinte), adică de două ori mai mult decât GPT-4.5 şi de zece ori mai mult decât o1.

Mulți utilizatori au spus că noul model are probleme cu puzzle-uri precum Sudoku. O altă problemă este că doar cei care au plătit până acum cel puţin cinci dolari pe alte servicii ale companiei conduse de Sam Altman  au acces la modelul lingvistic o1-pro.