Întâlnire Iohannis - Zelenski, la summitul de la Bruxelles. Președintele României: „Vom continua să sprijinim Ucraina”
- Mihai Soica
- 10 februarie 2023, 07:14
La discuțiile șefilor de state și de guvern, membre le Uniunii Europene, care au avut loc azi, la Bruxelles, a participat și președintele Ucraine, Volodimir Zelenski.
Cu această ocazie, președintele României, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu cel al Ucrainei, și au discutat despre principalele probleme ale relației dintre cele două țări, a ajutorului oferit de România, în fața agresiunii ruse, dar și despre problemele comunității românești.
”Prezența președintelui Zelenski astăzi la EUCO (n.r. Summitul Consiliului European) este un semn al angajamentului nostru european și al sprijinului puternic pentru Ucraina și oamenii săi. Am reiterat suportul multifațetat, atâta timp cât va fi nevoie”, a spus președintele României la conferința de presă ca a urmat discuției cu Zelenski.
Zelenski a fost primit ca de toți liderii europeni care au participat la summitul Consiliului Europei. Acest lucru a fost salutat de Iohannis, care vede în acest fapt, încă o dovadă a sprijinului continuu și necondiționat, oferit Ucrainei, pentru a putea face față atacului sălbatic lansat de Rusia, în februarie 2022.
Iohannis a mai spus că este foarte important ca acest sprijin să fie menținut la nivelul actual, și chiar crescut, în funcție de nevoile armatei ucrainene, dar și de cele sociale și umanitare cu care țara vecină se confruntă.
Zelenski a promis sprijin pentru minoritatea română
În cazul protestului făcut de Ministerul de Externe de la București, după ce Parlamentul de la Kiev a votat noua lege a minorităților naționale, care restrânge dreptul românilor de a învăța în limba națională, președintele Iohannis a primit asigurări că se va găsi o soluție optimă.
”Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat Președintelui Zelenski identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi Președinți au agreat ca în perioada imediat următoare miniștrii de externe ai celor două țări să aibă discuții cu privire la soluționarea bilaterală a aspectelor menționate”, a mai transmis Administrația Prezidențială.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că va insista, ”pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”.
Protestul lui Aurescu
În cursul lunii decembrie 2022, ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis un protest la Ministerul de Externe de la Kiev, legat de legea minorităților națioane din Ucraine.
”Ministerul Afacerilor Externe consideră regretabil faptul că legea a fost adoptată în absența unei noi consultări a Comisiei de la Veneția a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător și clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie, inclusiv prin verificarea modului în care recomandările sale anterioare sunt reflectate în textul normativ. De asemenea, este regretabil faptul că legea a fost adoptată în absența unei consultări adecvate a reprezentanților comunității române din Ucraina, așa cum a solicitat partea română”, a declarat MAE într-un comunicat dat presei joi, 22 decembrie.