Fostul premier, Sorin Grindeanu, a venit, luni, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu actualul șef al Executivului, Mihai Tudose, anunță surse oficiale, citate de Agerpres. Întâlnirea dintre cei doi vine cu puțin înainte ca prim-ministrul Tudose să participe, la ora 16.30, la plenul Camerei Deputaților, după ce a fost convocat de PNL să dea explicații despre situația economică.
Potrivit surselor Agerpres, discuţiile între Grindeanu și Tudose nu ar fi vizat o posibilă funcţie pe care fostul şef al Executivului ar urma să o ocupe.
Pe 24 august, Tudose a confirmat, la Antena 3, că fostului premier Sorin Grindeanu i-a fost propus un post de ambasador, spunând că a vorbit cu acesta „şi la nivel personal, şi politic, într-o echipă de partid”, şi că discuţiile sunt avansate, iar numirea lui Grindeanu ar fi un „element benefic” pentru România.
Întrebat dacă lui Grindeanu i-a fost propus un post de ambasador, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, în ultima vreme, Mihai Tudose a răspuns afirmativ şi a adăugat că discuţiile cu acesta sunt destul de avansate, aşteptând acum să se întoarcă din concediu cu familia.
„Da, am vorbit la nivel şi personal, şi politic, şi într-o echipă de partid, fiindcă totuşi Sorin Grindeanu a fost premierul României şase luni de zile, cu un bagaj de informaţii acum şi cu o experienţă care pot fi folosite pentru România. Şi, da, avem o discuţie în acest sens cu domnia sa. E o discuţie destul avansată, aşteptăm ca domnia sa să se întoarcă, este într-o deplasare cu familia, şi cred că la începutul săptămânii îl vom aşeza cumva. Eu cred că poate fi un element util pentru ţară”, a declarat Tudose.
În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat joi că i-ar fi propus lui Sorin Grindeanu funcţia de consul sau ambasador în Chişinău: „Nu am făcut aşa ceva”.
Întrevederea, de luni, de la Palatul Victoria dintre Sorin Grindeanu și Mihai Tudose vine la numai o săptămână după ce Eva Andreaș, fosta șefă de cabinet a lui Grindeanu, a fost numită prefect de Timiș, în locul lui Mircea Băcală, care a fost numit inspector guvernamental.