Sursa: EVZ
Din cuprinsul articolului
Am arătat recent că o persoană vătămată printr-o eroare judiciară comisă de un magistrat, din rea-credință sau gravă neglijență, nu se poate îndrepta cu o acțiune despăgubire decât împotriva statului reprezentat de Ministerul Finanțelor. Oricât de evidentă ar fi reaua-credință sau grava neglijență, magistratul nu va răspunde. Inspecția Judiciară a CSM îl va scoate cu siguranță basma-curată. Să vedem cum arată reaua-credință care poate nenoroci un om, fără ca magistratului să i se poată întâmpla ceva.
Reiau pe scurt și arăt că după ce statul plătește o despăgubire produsă de o eroare a unui magistrat, Ministerul Finanțelor are obligația de a se îndrepta împotriva magistratului, dar doar dacă eroarea a fost săvârșită cu rea-credință sau gravă neglijență.
Nu veți vedea așa ceva!
Legea spune că după ce statul a plătit, Ministerul Finanțelor sesizează Inspecția Judiciară. Aceasta realizează un raport tehnic pentru a vedea dacă eroarea a fost cauzată de „rea-credință” sau „gravă neglijență”. Dacă raportul Inspecției ar confirma vinovăția, statul prin Ministerul Finanțelor ar introduce o acțiune în regres la Curtea de Apel. Judecătorii de la Curtea de Apel sunt cei care analizează probele și decid definitiv dacă magistratul respectiv trebuie să dea banii înapoi statului integral sau parțial. Nu veți vedea așa ceva.
Bariera CSM-Inspecția Judiciară este una de netrecut. În numele „independenței magistratului” și al „dreptului la o interpretare proprie a probelor și a legii”, inspectorii CSM resping în serie sesizările Ministerului Finanțelor. Orice samavolnicie comisă de un magistrat este pusă astfel sub semnul „libertății de apreciere”.
Prostia crasă se bucură de impunitate
Cea mai frecventă motivare este aceea că magistratul a făcut o interpretare a legii care, deși ulterior s-a dovedit greșită - spre exemplu, a fost desființată de o instanță superioară sau de CEDO - la momentul respectiv era o opțiune juridică „rezonabilă”. Legea prevede că simpla interpretare greșită a normelor nu constituie rea-credință. Și nici gravă neglijență. Astfel, prostia crasă care nenorocește un justițiabil se bucură de impunitate.
Ca la un semnal, la câteva zile după ce am arătat pe larg cele de mai sus, mi-au căzut ochii pe un caz expus cu lux de amănunte de jurnalistul George Tărâță de la Lumea Justiției. Unul în care, potrivit mecanismului consacrat de Inspecția Judiciară a CSM, un procuror care și-a bătut joc timp de 11 ani de viața unui om ar fi scos basma curată cât ai clipi.
Un coșmar care a durat 11 ani
În articol este descris coșmarul la care procurorul DNA Gheorghe Popovici, cu acordul șefei DNA Laura Codruța Koveși, l-a supus vreme de 11 ani pe fostul șef ANAF Șerban Pop:
„11 ani din viață l-au costat pe fostul șef al ANAF Șerban Pop refuzul de a se transforma într-un denunțător mincinos al DNA și de a fi folosit pentru execuția celor intrați pe lista neagră a Binomului DNA-SRI, condus de Laura Kovesi și Florian Coldea.
Intrat în malaxorul DNA după ce a respins propunerea procurorului DNA Gheorghe Popovici de a face denunț împotriva fostei șefe DIICOT Alina Bica, Șerban Pop a fost achitat definitiv la aproape 11 ani de la momentul trimiterii sale în judecată.
O trimitere în judecată dispusă printr-un rechizitoriu confirmat de însăși Laura Kovesi, într-un dosar în care acuzația împotriva lui Pop a fost construită prin constrângerea unui alt inculpat, afaceristul Horia Simu, să dea declarațiile dorite de parchet, căci, în caz contrar, soția sa - care era însărcinată și avea cancer - avea să fie pusă sub acuzare.”
Să recitim: „Acuzația împotriva lui Pop a fost construită prin constrângerea unui alt inculpat, afaceristul Horia Simu, să dea declarațiile dorite de parchet, căci, în caz contrar, soția sa - care era însărcinată și avea cancer - avea să fie pusă sub acuzare.”
Nu reiau în detaliu povestea coșmarului din tenebrele Justiției transformate într-un clovn ucigaș de Cuplul Coldea-Kovesi. Important este că după cei 11 ani, judecătorii ICCJ Adina Radu, Adriana Ispas și Alexandru Mihalcea au menținut sentința judecătoarei CAB Maria Bărăscu: „Fapta nu există”! Cu mare plăcere și respect le menționez numele.
În afara condiției umane
Gravă neglijență? Rea-credință? Nu! Avem de a face cu mult mai mult decât atât. Cu decăderea la absolut a unui magistrat din condiția umană. Desigur, dacă acest caz va ajunge la aprecierea Inspecției Judiciare a CSM, decizia va fi aceea că un magistrat independent a interpretat la modul propriu legea în baza principiului „libertății de apreciere”. Adică, a decis că există o faptă care nu există. Și ca fapta să pară că există, a șantajat un om să declare că există. Altminteri, i-ar fi arestat soția gravidă, bolnavă de cancer.
