Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare
- Virgil Burl ă
- 12 aprilie 2014, 10:55
Înotătorul Răzvan Tudosie, medaliat la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore în 2010 şi trimis în judecată într-un dosar de trafic de droguri, a fost condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de comercializarea substanţelor cu efect psihoactiv.
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti l-au condamnat la cinci luni de închisoare cu un termen de încercare de cinci luni pe Tudosie, medaliat cu bronz în Singapore. Curtea de Apel Piteşti a redus astfel pedeapsa de un an şi patru luni pronunţată de Tribunalul Argeş, menţinând decizia instanţei de fond privind suspendarea executării pedepsei. Tudosie a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de comercializarea substanţelor cu efect psihoactiv. În acelaşi dosar au fost condamnaţi alţi doi inculpaţi, trimişi în judecată pentru trafic de droguri.
Aducea canabis din străinătate
Răzvan Tudosie a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT anul trecut, fiind acuzat că, împreună cu alte două persoane, aprovizionau zeci de consumatori din Piteşti şi din alte localităţi ale judeţului Argeş cu cannabis şi cu substanţe etnobotanice procurate din străinătate. În acest dosar, Răzvan Tudosie a stat în arest preventiv de la 6 septembrie 2013 la 28 octombrie 2013. Mihai Răzvan Tudosie a participat, în 2010, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, unde a câştigat bronzul în prob de 50 de metri bras.