Infractor sau filantrop. Chinezul care a construit un pod pe banii lui pentru a ajuta comunitatea

Infractor sau filantrop. Chinezul care a construit un pod pe banii lui pentru a ajuta comunitateaPodul Prieteniei. Sursă foto: captură video youtube

Un chinez care a construit pe banii săi un pod de pontoane pentru un sat izolat a fost amendat de mai multe ori. Și, în cele din urmă, a fost condamnat la închisoare pentru structura neautorizată.

Înainte de 2005, satul Zhenlin, din provincia Jilin din nordul Chinei, era complet izolat de râul Taoer. Localnicii au fost nevoiți să călătorească aproximativ 70 de kilometri până la cel mai apropiat pod. Cu toate acestea, totul s-a schimbat atunci când un sătean pe nume Huang Deyi, care operase anterior un mic feribot spre și dinspre sat, a decis să facă ceea ce autoritățile regionale nu au vrut să construiască un mic pod peste râu.

Un pod ilegal

Podul rudimentar de pontoane a fost bine primit de comunitate. Iar oamenii erau mai mult decât bucuroși să plătească o mică taxă lui Huang pentru a-l folosi. Deoarece era mult mai ieftin și mai puțin consumator de timp decât să conducă 70 km până la cel mai apropiat pod autorizat.

Afacerile mergeau bine, iar în 2014, Huang Deyo, împreună cu alți 17 săteni, a îmbunătățit podul sudând împreună 13 bărci metalice. Astfel încât să poată susține vehicule mai grele. Însă, patru ani mai târziu, Autoritatea Taonan Water Affairs a bătut la ușă, ordonând demontarea podului și acuzându-l pe Huang și familia sa că au profitat ilegal de pe urma acestuia.

Simpla înlăturare a podului nu l-a scăpat pe Huang. Deoarece în 2019 a fost reținut împreună cu mai mulți membri ai familiei și acuzat de mai multe infracțiuni. Inclusiv de colectarea unui total de 44.000 de yuani (6.200 de dolari) de la vehiculele care au traversat podul său între 2014 și 2018. Investigațiile ulterioare au arătat că Huang a încasat de la vehicule peste 52 000 de yuani (7 300 de dolari) din 2005. Și a fost condamnat inițial la 2 ani de închisoare și alți 2 ani de probațiune.

S-a ajuns la tribunal

Huang Deyi a făcut apel la sentința instanței, admițând că podul său nu fusese aprobat de autoritățile locale. Dar a susținut că a făcut-o doar pentru a ajuta comunitatea locală. În ceea ce privește colectarea taxei de drum, acesta a susținut că așa-zisele sale profituri au fost umflate de procurori. Având în vedere că cele două poduri pe care le-a construit peste râul Taoer l-au costat peste 130 000 de yuani (18 300 de dolari).

Primul apel al antreprenorului a fost respins de instanță în 2021. Dar acesta a depus unul nou la instanța superioară Baicheng Intermediate People's Court în iunie 2023. Cazul este în prezent în curs de examinare. Dar povestea sa a stârnit recent o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare chineze.

Unii susțin că el și familia sa au fost pedepsiți pentru că au impus oamenilor o taxă pentru utilizarea unui pod plutitor construit ilegal. Iar alții spunând că a făcut doar un serviciu pentru comunitatea sa. Luând măsuri atunci când autoritățile regionale nu au vrut.

Unii au fost de partea sa

„Familia lui Huang nu ar fi avut loc să facă profit dacă exista deja un pod acolo”, a comentat un utilizator Weibo. În timp ce alții au subliniat că localnicii erau fericiți să plătească taxa de pod. Deoarece era mai ieftin și mai rapid decât să călătorească până la cel mai apropiat pod autorizat. Pe de altă parte, alții au pus la îndoială siguranța podului, întrebând cine și-ar fi asumat responsabilitatea în cazul unui accident.

În urma controversei legate de podul lui Huang Deyi, autoritățile au promis să construiască un pod peste râul Taoer. Mai aproape de satul Zhenlin, dar încă nu și-au îndeplinit promisiunea, scrie goodhousekeeping.com.

Ne puteți urmări și pe Google News