Informații neștiute din PNRR. România trebuie să elimine regimurile fiscale speciale și excepțiile din Codul Fiscal
- Mihai Soica
- 28 aprilie 2023, 19:53
Dacă România ar reuși să adere ca membru cu drepturi depline la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ar trebui să facă unele modificări ale legislației fiscale. De exemplu, prin PNRR, românia și-a asumat că va elimina toate regimurile fiscale speciale din Codul Fiscal.
Prin negocierea Planului Național de Redresare și Reziliență, țara noastră și-a asumat că va elimina toate regimurile fiscale speciale, cum ar fi reducerea de TVA, pentru întreprinderile mici, sau cel pentru comercializarea unor diferite tipuri de produse.
Reprezentanții Deloitte România susțin că unele obligații dintre capitolele de negociere pentru OCDE, nu au fost îndeplinite de țara noastră.
Una dintre aceste obligații se referă chiar la Planul Național de Redresare și Reziliență, în totalitatea lui, ceea ce poate fi un lucru foarte greu de realizat având în vedere că în coaliția de guvernare nu există un consens pe marile reforme asumate, cum ar fi de exemplu, pensiile speciale.
„Conform informațiilor publicate la momentul anunțului de deschidere a negocierilor, invitația de aderare a venit cu o serie de recomandări din partea organizației, în special în direcția accelerării reformelor structurale, ceea ce ar trebui să creeze premisa de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de țările membre ale organizației. De altfel, reprezentanții OCDE reiau, practic, recomandările trasate, de-a lungul timpului, de toate instituțiile financiare cu care România a avut încheiate acorduri de finanțare, de la Fondul Monetar Internațional la Banca Mondială și Comisia Europeană”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale la Deloitte.
Beneficii pentru societatea românească
Specialiștii de la Deloitte mai spun că îndeplinirea acestor obligații asumate, și primirea României, ca membru cu drepturi depline, în OCDE, ar aduce după sine beneficii uriașe pentru societate.
Acestea se referă la proiecte mari, finanțate cu sume foarte importante, pe capitole care se referă la economia națională, a infrastructurii în toate domeniile, educație, sănătate, transporturi, administrație publică, etc.
”În zona fiscală, principalele recomandări vizează stabilirea unui plan credibil de consolidare pe termen mediu și reducerea treptată a deficitului fiscal pentru a menține sustenabilitatea finanțelor publice sau continuarea modernizării și informatizării administrației fiscale pentru a îmbunătăți colectarea impozitelor, în special pe baza conformării voluntare. Și, aici, OCDE susține că România trebuie să se concentreze pe o implementare eficientă a PNRR finanțat de UE, prin îmbunătățirea capacității administrative și realizarea reformelor necesare în toate domeniile”, a mai spus Dan Bădin.
Eliminarea inechităților fiscale
Pe zona fiscală, în PNRR sunt prevăzute eliminarea inechităților, care se referă la cote reduse de impozitare, excepții sau regimuri fiscale speciale, dar și regândirea taxelor pe proprietate, concomitent cu protejarea contribuabililor vulnerabili.
”De asemenea, este vizată modernizarea administrației fiscale, cu scopul creșterii veniturilor la bugetul de stat”, a mai spus Dan Badin, citat de Avocatnet.