Infestare cu ploșnițe la Institutul Marius Nasta. Măsurile luate de spital
- Raluca Dan
- 25 martie 2025, 19:38

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că în mai multe saloane ale unității spitalicești a fost identificată o infestare cu ploșnițe. În urma anunțului, reprezentanții intituției au transmis măsurile pe care le-au luat anterior.
Măsurile luate de Institutul „Marius Nasta”
În urma infestării cu ploșnițe în cadrul mai multor saloane ale unității spitalicești, reprezentanții instituției au informat, printr-un comunicat de presă, atât oamenii, cât și autoritățile, despre măsurile luate în acest caz.
„Informarea – Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a fost notificată oficial cu privire la situație, iar măsurile sunt aplicate conform normelor sanitare în vigoare.
Dezinsecție repetată – Începând cu data de 12 februarie 2025, au fost efectuate mai multe operațiuni de dezinsecție în saloanele afectate din cadrul Secției Pneumologie 1, condusă de șeful secției, Conf. Dr. Mahler Beatrice”, a transmis instituția.
Alte măsuri luate de spital
Alte măsuri pe care instituția le-a luat au fost monitorizarea situației, personalul medical supraveghind constant dacă acestea au fost eficiente.
„Monitorizarea situației – Personalul medical a supravegheat constant eficacitatea măsurilor luate, iar conducerea unității a colaborat cu specialiști în dezinsecție pentru a identifica cele mai eficiente soluții.

Spital. Sursa foto: Pixabay
Extinderea măsurilor – Având în vedere persistența problemei și reapariția ploșnițelor în aceleași saloane, s-a recomandat o dezinsecție extinsă a întregii Secții Clinice Pneumologie 1”, au precizat reprezentanții, potrivit sursei menționate anterior.
Câte persoane vor fi externate
Conf. dr. Irina Strâmbu, purtătorul de cuvânt al Institutului „Marius Nasta”, a anunțat că au fost externaţi jumătate dintre pacienţii din secția afectată. Aceasta a precizat că, în total, 32 de pacienți urmează să fie relocați sau externați din Secția 1 și din secțiile care au paturi pe aceeași aripă.
Aceasta a precizat că zece dintre pacienți vor rămâne în spital, urmând să fie internați în celelalte secții.
Noul manager al spitalului
Începând cu luna decembrie a anului trecut, Institutul din București are un nou manager interimar, pe Gheorghe Popescu, economist.
Fostul manager al spitalului, Beatrice Mahler, își continuă activitatea ca șef de secție și medic pneumolog.