Inculparea generalului Coldea salvează libertatea familiei Iohannis

Inculparea generalului Coldea salvează libertatea familiei Iohannis Sursa: EVZ

Urmare a inculpării de către procurorul Mihaela Iorga Moraru, șef al Secției de combatere a corupției în cadrul DNA, a generalilor SRI(r) Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, am auzit mai multe voci potrivit cărora, Justiția și-ar fi venit în fire. Adică, s-ar fi ridicat de pe jos, după violul în grup la care a fost supusă de Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”, și-a scuturat roba, și-a reluat în mâini sabia și balanța, s-a legat la ochi întru imparțialitate și a purces la menirea ei, aplicarea severă și dreaptă a Legii. Nimic mai fals!

Toată operațiunea nu are drept scop decât amputarea nenumăratelor brațe cu care cei doi generali manevrează Justiția. De ce acum? Pentru că este an electoral, pentru că președintele „Klaus Iohannis” se apropie de sfârșitul celui de-al doilea mandat și pentru că Banda generalului Florian Coldea ar fi avut toate șansele să-l trimită în dosul gratiilor, cu tot cu soție, în cel mai fericit caz să-i terfelească până la stadiul de cârpe bune de tomberon, după expirarea mandatului. A mai încercat-o chiar când Klaus Iohannis era în plină putere.

Totul a început cu episodul trecerii în rezervă a generalului SRI Florian Coldea. Așa cum am mai arătat, propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig, s-a materializat instantaneu, imediat după înaintarea ei la Cotroceni în dimineața zilei de marți, 17 ianuarie 2017, în decretul care l-a transformat pe Florian Coldea într-un civil:

Nimeni nu se aștepta ca Iohannis, un as al tergiversărilor cu orice preț, chiar și acela al căderii în absurd și ridicol, nici nu va clipi, atunci când îl va trimite la plimbare pe generalul Florian Coldea. Paralizat de consternare, lui Coldea, când a fost anunțat că președintele l-a trecut în rezervă, și nu i s-a dat doar o pălmuță peste degetele băgate până la umăr în viețile a milioane de oameni, i s-au tăiat picioarele, s-a clătinat și a căzut flasc pe o margine de scaun. I-au trebuit minute bune să-și revină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Era sincer în uluiala sa. Știa că nicio dezvăluire, oricât de gravă, așa cum erau cele denunțate de Sebastian Ghiță despre el, nu te poate arunca la tomberon în România, dacă ești pe placul și spre folosul beneficiarilor Sistemului. În momentul șocului a înțeles că nu gravitatea spuselor lui Ghiță l-a pus pe tobogan, ci voința lui Klaus Iohannis și a celor de deasupra lui, oricine ar fi fost ei.

Nu s-a putut abține și i-a făcut imediat o promisiune voalată președintelui Klaus Iohannis, într-o audiere în fața Comisiei de Control a SRI:

„Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic care în urma cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginți. Ce dacă ulterior l-au apucat remușcările? Lucrurile nu s-au putut repara și răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârșit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, același lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal și fără pic de rușine. Ba mai mult, chiar par să își facă un titlu de glorie din asta, afectând instituții fundamentale și capacități democratice de apărare și protecție a statului român. Poate ar fi bine cu toții să reflectăm la acest episod biblic și la altfel de personaje.”

Cum, și-o fi spus Coldea în acele momente, din banal primar de provincie l-am făcut președinte, i-am arestat și i-am anihilat pe toți cei care îi stăteau în cale și el așa mă recompensează? Ce Iudă! M-a vândut pe 30 de arginți! Chiar era și este convins de rolul mesianic pe care l-a deținut atunci când a transformat societatea românească în „câmp tactic”, atunci când deservit de Kovesi făcea, desfăcea și curma vieți și destine. Nu la multă vreme după i-a trecut sezonul din SRI, avea să vorbească despre viziunea sa patologică și să-i prevadă un destin tragic celui care l-a „trădat pentru 30 de arginți”. Adică, un Iuda modern, l-a trădat pe el, pe Coldea, un Mesia întrupat cu vipușcă și epoleți în boscheții de la liziera Pădurii Băneasa.

În nemernicia lui, generalul Florian Coldea avea oarece dreptate. Împreună cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în anul 2014, cei doi au arestat toată gruparea de politicieni, oameni de afaceri și patroni media care îl sprijinea pe Victor Ponta, principalul adversar al lui Klaus Iohannis pentru funcția supremă în stat. Cel mai spornic procuror în realizarea planului era pe atunci același procuror DNA, Mihaela Iorga Moraru, eroina de astăzi. Într-un fel, este constantă, îl salvează din nou pe Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis are absolut toate motivele să se teamă de ceea ce ar putea păți, după ce nu va mai fi președinte, cu atât mai mult cu cât visul de a deveni secretar general al NATO este deja risipit. Era să o pățească chiar în timpul celui de-al doilea mandat, dar publicul nu prea a înțeles ce s-a întâmplat.

Spuneam la vremea cuvenită, că cel mai important eveniment politic al anului 2021 a fost, fără îndoială, scoaterea USR de la guvernare. S-a petrecut cu o clipă înainte de a fi pus mâna pe putere într-o măsură care le-ar fi permis declanșarea unui alt prăpăd,  după acela în care Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi” a ținut sub teroare tot ceea ce considerau ei că stă în calea Statului Paralel, indezirabili din lumea politică, a oamenilor de afaceri, doar cei români, și a patronilor media, tot români, desigur.

Miercuri, 1 septembrie, 2021, Florin Cîțu, pe atunci premier, anunța demiterea lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției. Imediat după demiterea sa din funcția de ministru al Justiției, la doar o zi, joi, 2 septembrie, Stelian Ion și-a pus mâna în cap atunci când a arătat care a fost „miza nevăzută” a îndepărtării sale, petrecută scurt și fără clipire: „Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”.

Caracterul „cu orice preț” al demiterii sale era așadar dat de faptul Stelian Ion începuse procedura de selecție a procurorilor șefi la DIICOT și DNA fără o consultare prealabilă cu președintele Klaus Iohannis, caz în care președintele s-ar fi putut trezi cu niște șefi de parchete din categoria procurorilor #rezist, din zona de formare și influență soroșisto-oengistă, adică și mai clar decât atât, din familia celor cu Coldea și Kovesi în suflet și minte, cu toate consecințele practice care puteau decurge de aici. Una dintre ele, revenirea la vremurile în care Justiția ajunsese toporul de retezat capete, din mâinile Statului Paralel. Ce ar fi fost în această variantă, ce ar fi însemnat asta pentru Klaus Iohannis?

Ar fi însemnat sfârșitul său! În afară de unele informații pe care le-am avut în timp real, chiar în timp ce se derulau evenimentele evocate mai sus, două declarații făcute imediat după eșecul puciului, una a lui Ludovic Orban, a doua a lui Stelian Ion, m-au făcut să bănuiesc ce s-a întâmplat cu adevărat și care a fost motivul pentru care, cu orice risc, Klaus Iohannis a împins, atât USR-ul, cât și pe Ludovic Orban, în afara puterii: faptul că împreună pregăteau suspendarea dublată/urmată de inculparea președintelui. Ludovic Orban era la acea dată președintele Camerei Deputaților, fapt de o importanță crucială, pentru că în caz de suspendare a președintelui ar fi devenit președinte interimar. Înainte de a cita cele două declarații care m-au dumirit, vorba filosofului Nae Ionescu, să vedem mai întâi o serie de premise determinante.

Este de notorietate faptul că Ludovic Orban a devenit un personaj de nerecunoscut după ce, în 2016, DNA l-a agățat într-un dosar în care era acuzat că a pretins de la Tiberiu Urdăreanu suma de 50.000 euro, pentru a-i fi promovată imaginea de candidat la Primăria Capitalei. La acea dată, Binomul Coldea-Kovesi era în plină vigoare, opera încă nestingherit, și șefa DNA, și șeful operativ al SRI, erau siguri că au reușit să pună la Cotroceni un președinte-marionetă. Este drept, contribuiseră decisiv la alegerea sa, cum spuneam, prin arestarea politicienilor, oamenilor de afaceri și patronilor media care l-ar fi sprijinit pe contra-candidatul său, Viorel Ponta. N-a fost să fie așa, au fost înlăturați pe rând, dar la data la care îl agățau pe Orban, nu aveau încă de unde să știe asta. Când au înțeles, era prea târziu. Dacă Laura Codruța Kovesi a părut resemnată, mai ales după ce s-a dus pe bani mulți la Parchetul European, nu la fel a reacționat și Florian Coldea.

Așadar, fezandarea lui Ludovic Orban, metamorfozarea sa într-un personaj de nerecunoscut, s-a petrecut în Epoca „Coldea-Kovesi”. Probele împotriva sa, interceptările, înregistrările și filmările din biroul lui Tiberiu Urdăreanu și nu numai, au plecat din mâna generalului Coldea, cu tot ce presupune asta, inclusiv păstrarea unor copii. Chestie care îl poate ține pe Orban expus până la capătul zilelor sale.

Revin acum la cele două declarații care, cum ziceam, m-au dumirit la acea vreme, m-au pus pe cale. Prima îi aparține lui Ludovic Orban: „Știm foarte clar că suspendarea duce la referendum și dacă se inițiază suspendarea, ea trebuie să ducă la demitere și aici eu vă spun cu extrem de mare seriozitate și responsabilitate: având o parte de răspundere pentru realegerea lui Klaus Iohannis ca președinte în 2019, deși atunci era cu totul și cu totul altceva și nimic nu indica că ar putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei și a ruperii complete de realitate și de interesele românilor, mă voi implica cu toată forța într-un referendum de demitere.”

A doua îi aparține lui Stelian Ion, fostul ministru USR-ist al Justiției, și a fost făcută în data de 9 decembrie, 2021, în cadrul unui interviu acordat publicației „Europaliberă”: La întrebarea „Din ce spuneți, ați rămas cu această convingere că președintele Klaus Iohannis a fost cel care a dictat plecarea dumneavoastră din guvern?” Stelian Ion a răspuns fără nicio ezitare: „100%(n.m. Klaus Iohannis a dictat plecarea mea din Guvern)!” În același interviu, Stelian Ion a recunoscut că s-a pripit, că ar fi trebuit să-l ia mai prin învăluire pe Klaus Iohannis: „Puteam găsi o formulă să fie mulțumit și domnul președinte și noi să fim împăcați, astfel încât să continuăm activitatea.”

Așadar, însumând, Ludovic Orban era de părere că președintele Klaus Iohannis a ajuns la „nebunie”, la „rupere de realitate și de interesele românilor”. Stelian Ion, este sigur că președintele Klaus Iohannis a dictat plecarea lui din Guvern din motive care țineau de procedura de numire a procurorilor din conducerile DIICOT și DNA, fără o consultare prealabilă cu președintele. În sfârșit, generalul Coldea, șeful laboratorului genetic în care a fost creat USR, nu a ieșit din starea de concentrare permanentă pe împlinirea propriei profeții, aceea potrivit căreia lui Klaus Iohannis, acest Iuda, că oricărui trădător, destinul trebuie să-i sfârșească tragic.

Ei bine, acest plan de puțin eșuat a fost limpede abia în momentul în care Stelian Ion a înaintat lista cu candidații la funcții de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA. Urma ca președintele Klaus Iohannis să nu aibă încotro, să semneze decretul prezidențial și să-l trimită la Monitorul Oficial, fără să fi avut niciun cuvânt de spus. Președintele a găsit cuvântul de spus. L-a trimis pe tușă pe înaintașul Stelian Ion, înainte ca Echipa „Coldea” să marcheze decisiv.

La acea vreme, momentul trimiterii „în rezervă” al lui Stelian Ion a fost urmat imediat de corul armatei regulate a plutonierilor de presă, a deontologilor progresiști ai Statului Paralel, a maiștrilor suflători în alămurile fanfarei militare dirijate de neîmpăcatul rezervist, generalul Florian Coldea. Nu a lipsit niciunul de la apel. Toți au interpretat aceeași partitură: Iohannis este un iresponsabil care ar trebui suspendat, demis și inculpat.

Dacă în 2021, Klaus Iohannis a scăpat de suspendare și inculpare prin scoaterea USR de la guvernare, prin îndepărtarea lui Ludovic Orban din PNL și din șefia Camerei Deputaților, acum tocmai a scăpat de soarta amară pe care i-o pregătea Banda „Coldea”, prin inculparea de către DNA a fostului șef operativ al SRI. Vinovat de o activitate infracțională de o gravitate ieșită din comun, întinsă pe vreo douăzeci de ani, faptul că generalul Florian Coldea, un psihopat dominat de instincte ucigașe, a căzut victimă nu unei Justiții oarbe, ci a uneia care vede și își alege conștient și calculat țintele, este un act drept, unul care mie îmi produce satisfacție, în numele a mii de oameni distruși sau chiar omorâți cu zile. Dar!

Dar ceea ce mă îngrijorează, este faptul că Justiția este foarte departe de a fi ieșit din starea în care a lăsat-o Epoca „Băsescu”, aceea de slujnică siluită după poftele Statului Paralel, ale unor psihopați cu instincte criminale. Astfel, eu cred că Operațiunea „Coldea” pusă în scenă de DNA, nu vizează nimic altceva decât destrămarea unui anturaj în măsură să-i coloreze în cenușiu viitorul roz al următorului fost președinte al României, Klaus Iohannis.