Incredibil! La ce a renunțat prințul Harry pentru a-i face pe plac soției sale

Incredibil! La ce a renunțat prințul Harry pentru a-i face pe plac soției sale

Prințul Harry și-a vândut puștile de vânătoare și renunță la sporturile sângeroase pentru a-i face pe plac soției sale, Meghan Markle. El deținea o pereche de arme Purdey, realizate manual, a căror valoare este estimată la 50.000 de lire sterline.

Armele au fost achiziționate de un vânător pasionat, tranzacția fiind una privată, acum cinci luni, înainte ca ducii de Sussex să renunțe la Marea Britanie pentru Canada și ulterior să se mute în SUA, relatează The Sun. Un prieten al cumpărătorului anonim a relatat că acesta ”le-a cumpărat (n.r. - puștile) pentru că le-a dorit, nu pentru că aparțineau lui Harry”.

Abia ulterior a aflat cui au aparținut. ”Sunt exemple frumoase și este foarte mulțumit de ele, dar nu este genul de persoană care vrea să se laude cu genul acesta de situații”, a mai dezvăluit sursa. Săptămâna trecută, vorbind la Radio Times, conservatoarea Jane Goodall a spus despre Harry și fratele său William că vânează amândoi, dar că ”probabil Harry se va opri pentru că lui Meghan nu îi place vânătoarea”.

Semnale au existat mai de mult. În decembrie 2018, în timpul primului Crăciun al cuplului, au existat zvonuri că prințul Harry s-ar abține de la tradiționala vânătoare de Boxing day, rumori care au trebuit respinse de surse din palat ca fiind „complet neadevărate”. Dar Harry, în vârstă de 35 de ani, a lipsit de la vânătorile de la Balmoral și Sandringham, potrivit The Sun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Informația despre vânzarea armelor vânzării vine la o săptămână după ce s-a aflat că prințul Harry le-ar fi spus prietenilor că a ratat ”camaraderia” vieții militare. Lui i s-au retras titlurile militare la 31 martie. Renunțând să fie reprezentant al Coroanei, prințul Harry a trebuit să renunțe și la funcțiile de căpitan general al marinei regale și de comandant de onoare al RAF Honington.

Ducesul de Sussex le-ar fi spus prietenilor că ”nu poate crede” modul în care viața lui a fost ”întoarsă cu capul în jos” de când s-a mutat în SUA. În prezent, arată aceleași surse anonime, cuplul caută o casă cu șase dormitoare, în apropiere de celebrul cartier bogat din LA, Pacific Palisades, unde intenționează să se mute împreună cu bebelușul Archie dar și cu mama lui Meghan. Aceasta va avea propria anexă în casă, și își va lua în serios rolul de bunică.

”Harry s-a apropiat și de ea, așa că credeți sau nu, a fost receptiv la ideea de a trăi cu soacra sa”, a spus o sursă pentru The Sun. De când s-a mutat din Canada în SUA, cuplul a închiriat o casă în apropiere de Elton John și David Furnish, cu care se crede că a fost  în contact permanent. În ianuarie, Meghan și Harry au uimit lumea când au anunțat că vor renunța la îndatoririle regale, vor deveni independenți financiar și își vor împărți timpul între America de Nord și Anglia.

Sursa: Daily Mail