Incident stupid pe aeroport. Un individ se plimba printre călători cu un pistol la brâu. Ce au descoperit polițiștii

Incident stupid pe aeroport. Un individ se plimba printre călători cu un pistol la brâu. Ce au descoperit polițiștiiSursa foto: airlinetravel

Un bărbat a fost încătușat pe aeroportul Internațional din Timișoara din cauza unui pistol Airsoft. Personajul respectiv, costumat într-o uniformă de agent de pază, se plimba prin terminal, în zona publică de la Plecări interne, afișându-și arma. A fost reținut de polițiști care, după ce și-au dat seama cu ce au de-a face, i-au aplicat o amendă de 5.000 de lei.

Un incident mai puțin obișnuit, care s-ar fi putut încheia tragic, pentru eroul principal, s-a petrecut în Aeroportul Internațional din Timișoara. Luni seara, în jurul orei 22.00, pasagerii aflați în zona publică a terminalului Plecări Interne au observat un individ costumat în uniformă de agent de pază care se plimba arătându-și pistolul pe care îl ținea într-un toc, la brâu.

Conform informațiilor din presa locală, în jurul individului mirosea puternic a alcool, iar acest lucru i-a alarmat și mai tare pe călători. Individul făcea ture atât prin parcarea aeroportului, cât și prin fața aerogării, bombâdu-și pieptul și etalându-și arma de la brâu.

Aceasta până când a fost observat de un polițist de la Serviciul de Poliție Transporturi care l-a luat în serios.

Ce au descoperit polițiștii

Polițistul s-a apropiat și i-a cerut să se legitimeze, moment în care, individul a dus mâna la arma de la brâu. Nu a reușit să o scoată, dat fiind că a fost imobilizat rapid de ofițerul căruia i s-a alăturat un coleg de la Poliția de Frontieră.

Individul a fost dus la secție, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că nu este vorba despre un pistol real, ci despre o armă airsoft, care le imită foarte bine pe cele adevărate. Asupra bărbatului au mai fost găsite 33 de proiectile, bile de plastic și 3 tuburi CO2.

Odată ce lucrurile s-au clarificat, bărbatul a fost amendat cu 5.000 de lei, conform Legii speciale 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. La asta s-a mai adăugat și o acuzație de tulburare a liniștii și ordinii publice. Arma airsoft, pentru care nu e nevoie de autorizație de deținere, și bilele au fost confiscate.

Despre personajul acestui episod, în vârstă de 57 de ani, se știe că a fost angajat, în urmă cu patru ani, la o firmă de securitate care a prestat servicii de pază la aeroport, după cum relatează publicația Opinia Timisoarei.

Sursa: captura video

Incident cu vaci pe aeroportul din Timișoara

Zilele trecute un alt incident s-a petrecut la același aeroport, din Timișoara. Călătorii au filmat două vaci s-au plimbat nestingherite în zona terminalului Sosiri Internaționale din Aeroportul Timișoara. Dincolo de ridicolul situației, există o problemă de securitate, motiv pentru care au fost demarate verificări pentru a se stabili cum au ajuns animalele pe aeroport.

Dacă incidentul i-a amuzat pe călătorii care au filmat, reprezentantii aeroportului caută un țap ispășitor. Ei au dat vin ape proprietarul animalelor care nu le-a supravegheat și le-a permis să ajungă în aeroport.

Ne puteți urmări și pe Google News