Incident grav la reședința premierului Benjamin Netanyahu
- Emanuel Nițulescu
- 17 noiembrie 2024, 11:56
Trei suspecți au fost arestați în Israel, după ce două rachete de semnalizare au fost lansate asupra reședinței private din Cezareea a prim-ministrului Benjamin Netanyahu. Premierul și familia sa nu se aflau la domiciliu în momentul incidentului, iar atacul nu a provocat pagube materiale.
Atacul împotriva reședinței lui Netanyahu este o încălcare a „tuturor liniilor roșii”
„În cursul nopţii, trei suspecţi au fost arestaţi pentru implicarea lor în incident”, se spune într-un comunicat al autorităților israeliene. Acestea au demarat o anchetă, iar detalii despre suspecți și circumstanțele evenimentului sunt protejate de o interdicție de publicare timp de 30 de zile.
Ministrul apărării, Israel Katz, a catalogat atacul drept o încălcare a „tuturor liniilor roșii” și a subliniat necesitatea unor măsuri stricte de securitate. „Nu este posibil ca prim-ministrul Israelului, care este ameninţat de Iran şi de acoliţii acestuia, care încearcă să-l asasineze, să fie supus aceloraşi ameninţări şi de acasă”, a afirmat Katz.
Președintele Israelului și ministrul securității au condamnat atacul
Președintele Isaac Herzog și ministrul securității Itamar Ben-Gvir au condamnat incidentul, avertizând asupra escaladării amenințărilor la adresa liderilor țării.
„Incitarea împotriva prim-ministrului Benjamin Netanyahu depăşeşte toate limitele. Aruncarea unei rachete de semnalizare asupra casei sale în această noapte înseamnă încălcarea altei linii roşii”, a reacţionat şi ministrul securităţii, Itamar Ben-Gvir, tot pe reţeaua X.
Atacul vine la scurt timp după o încercare similară cu o dronă, în luna octombrie, care nu a provocat victime.
Netanyahu a acuzat la acea vreme Hezbollah că a încercat să-l asasineze pe el și pe soția lui, transmite Al Arabiya.
Începând cu 23 septembrie, Israelul și-a intensificat bombardarea țintelor Hezbollah din Liban, trimițând ulterior trupe terestre după aproape un an de schimburi limitate de focuri transfrontaliere începute de militanții Hezbollah din cauza războiului din Gaza.
Cezareea se află la aproximativ 20 de kilometri sud de zona orașului Haifa, pe care Hezbollah a vizat-o în mod regulat.
Două persoane au fost rănite când o sinagogă a fost lovită în Haifa de un „baraj de rachete grele” din partea Hezbollah sâmbătă devreme, a declarat armata israeliană.
De asemenea, armata israeliană a raportat lansarea în ultimele 24 de ore a aproximativ 80 de rachete din Liban pe teritoriul israelian de către luptătorii organizației șiite Hezbollah. Armata va continua să „protejeze Israelul și poporul său de amenințările reprezentate de organizația teroristă Hezbollah”, a asigurat departamentul.