Incident aviatic neobișnuit în SUA. Două avioane ale aceleiași companii au zburat simultan cu același indicativ

Incident aviatic neobișnuit în SUA. Două avioane ale aceleiași companii au zburat simultan cu același indicativScaune avion. Sursă foto: Freepik

Un controlor de trafic aerian din Statele Unite ale Americii a reușit să gestioneze un moment extrem de rar și potențial periculos. Două aeronave aparținând companiei American Airlines, care purtau exact același indicativ de zbor, s-au aflat în mod simultan în același spațiu aerian, conform informațiilor transmise de presa americană și preluate de agenția dpa.

„Lucrez în traficul aerian de 25 de ani. Nu am văzut niciodată două aeronave care să se contopească practic cu acelaşi indicativ de zbor. Este incredibil”, a declarat controlorul, citat de publicațiile ABC 15 și KOAA News 5.

Incident aviatic neobișnuit în SUA. Două avioane ale aceleiași companii au zburat simultan cu același indicativ

Originea acestei situații atipice se află în programul de operare al companiei aeriene. American Airlines efectuează curse între orașele Chicago și Phoenix în ambele sensuri de deplasare, utilizând un singur indicativ de zbor: AA2482.

În cursul serii de joi, aeronava care trebuia să zboare de la Chicago către Phoenix a înregistrat o întârziere considerabilă la decolare. În tot acest timp, zborul din sens opus, de la Phoenix spre Chicago, a decolat conform orarului stabilit.

Avion HiSky

Avion HiSky. Sursă foto: Facebook

Distanța de siguranță a fost menținută

Ambele curse au fost operate cu aparate de zbor Boeing 737-800. Din cauza decalajului orar generat de întârziere, cele două avioane s-au intersectat în aer în același interval de timp.

Jurnaliștii de la KOAA News 5 au precizat că aeronavele s-au aflat la o distanță de aproximativ 4,8 kilometri pe orizontală și la o diferență de altitudine de circa 610 metri pe verticală. Aceste valori s-au menținut în cadrul limitelor legale de siguranță impuse în aviația civilă.

Intervenția promptă din turnul de control

Controlorul de trafic aerian a acționat rapid pentru a preveni orice confuzie și pentru a garanta trecerea aeronavelor una pe lângă cealaltă în condiții de maximă securitate. Acesta a diferențiat clar cele două curse prin instrucțiuni radio specifice, adresându-se echipajelor cu formulele „2482 aterizare” și „2482 decolare”, indicându-le totodată altitudinile exacte pe care trebuia să le mențină.

Datorită acestei coordonări precise, ambele zboruri și-au urmat traseul și au ajuns la destinație fără să înregistreze niciun fel de incident.