Închisoare pe viață pentru taximetristul timișorean care și-a ucis copilul de opt ani
- Maria Dima
- 24 mai 2021, 14:50
Takacs Gyorgy, bărbatul care şi-a înjunghiat mortal fiul de 8 ani, în iulie 2020, a fost condamnat pe viaţă, de o instanţă a Tribunalului Cluj.
"Condamnă pe inculpatul T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, (...) la pedeapsa detenţiunii pe viaţă", se arată în sentinţa de luni a Tribunalului Cluj, care poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Pe 28 iulie 2020, un copil de 8 ani a fost găsit mort, în maşina tatălui său, după ce a fost dat dispărut cu trei zile înainte, de către mama sa.
Takacs Gyorgy, taximetristul clujean, după ce și-a înjunghiat de patru ori băiatul, iar ulterior l-a transportat cu mașina timp de aproape trei zile, a fost condamant pentru lipsire de libertate în mod ilegal și violența în familie sub forma omorului calificat (cu premeditare). La ultimul termen al procesului, parchetul și fosta soție au cerut condamnarea pe viață.
Tatăl a declarat că își iubea băiatul
Takacs Gyorgy le-a declarat procurorilor că în acel moment se afla în apartament cu minorul și gătea. Primind mesajul de la fosta soție, susține că s-a simțit prins într-o situație fără scăpare, deoarece nu avea suma de bani pe care i-o datora acesteia și ar fi luat decizia să se sinucidă. Culmea, faptele arată că de fapt, tatăl care susținea că își iubea necondiționat băiatul, a premeditat omorul micuțului, pentru a se răzbuna pe fosta soție.