Încercarea lui Putin de a sabota Olimpiada a eșuat
- Iuliu Vlădescu
- 18 iulie 2024, 08:06
Olimpiada lui Putin, alternativa rusească la Jocurile Olimpice, care se vor desfășura la Paris în perioada 26 iulie – 11 august, așa-zisele „Jocuri Mondiale ale Prieteniei”, care ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, au fost amânate cu un an.
Reamintim că participarea sportivilor din Republica Moldova la o altă „olimpiadă” alternativă a lui Vladimir Putin, Jocurile BRICS, a stârnit un imens scandal la Chișinău. Mai mult, autoritățile au anunțat că sportivii care au mers la Jocurile BRICS (denumirea unui grup format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, cărora li s-au adăugat Iran, Egipt, Etiopia și Emiratele Arabe Unite) vor fi sancționați.
Rusia lui Putin, exclusă de la Olimpiadă din cauza agresiunii din Ucraina
Încercările lui Putin de a organiza evenimente sportive alternative vine în contextul în care sportivii ruși nu pot concura la Jocurile Olimpice de la Paris decât în condiții stricte: sub un steag neutru, cu condiția să nu-și fi exprimat sprijinul pentru război și numai la anumite discipline.
Sportivii din Federația Rusă sunt excluși din competițiile internaționale la solicitarea Comitetului Olimpic Internațional, după ce regimul lui Vladimir Putin a declanșat invazia pe scară largă din Ucraina, țară împotriva căreia începuse un război hibrid încă din 2014.
Ce sunt Jocurile Mondiale ale Prieteniei
La aceste „Jocuri Mondiale ale Prieteniei” ar trebui să participe Brazilia, India, China și Africa de Sud (BRICS). Ideea i-a venit președintelui rus Vladimir Putin în timpul lucrărilor Organizației de Cooperare de la Shanghai.
Dar președintele Federației de haltere a Rusiei, Maxim Agapitov, a anunțat că „Jocurile Mondiale ale Prieteniei”, care urmau să aibă loc la Moscova și Ekaterinburg în septembrie 2024, se amână, Comitetul de organizare a Jocurilor a precizat că „se fac consultări cu privire la noile date pentru competiții”.
La fel ca Jocurile Olimpice, Jocurile Mondiale ale Prieteniei ar fi trebuit să aibă loc tot odată la patru ani.
Ce urmărește Putin
Vladimir Putin, a semnat în decretul care privea organizarea „Jocurilor Mondiale ale Prieteniei” în octombrie 2023. Înființarea acestor jocuri se voia o amenințare voalată de scindare a mișcării olimpice, printr-un joc de influență între federațiile internaționale, care amintește de Războiul Rece.
Reamintim că, în 1984, Uniunea Sovietică a organizat „propria Olimpiadă”, la care au participat doar statele socialiste: URSS, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Coreea de Nord, Cuba și Mongolia, boicotând astfel Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Atunci, România a făcut notă discordantă în blocul comunist, participând la Olimpiada din SUA.
În campania de dezinformare a lui Putin se vorbea despre sportivi din peste 100 de țări, care plănuiau să participe la aceste „Jocuri Mondiale ale Prieteniei” din Rusia, dar în aprilie 2024 își făcuseră cunoscută participarea doar câteva „zeci de țări”.