Maia Sandu avertizează că Rusia pregătește noi acțiuni de destabilizare în Republica Moldova: „Vom vedea mai multe încercări”
- Sanda Frunze
- 6 noiembrie 2026, 18:56
Maia Sandu. Sursă foto: Facebook
Republica Moldova s-ar putea confrunta cu noi tentative de destabilizare orchestrate de Federația Rusă în următoarele luni. Scopul Moscovei ar fi să provoace tensiuni interne și să creeze îndoieli în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aderarea țării. Avertismentul a fost lansat de președinta Maia Sandu pe 6 noiembrie, după ședința Consiliului Național de Securitate (CNS).
Șefa statului susține că Rusia ar putea intensifica acțiunile prin care încearcă să prezinte Republica Moldova drept o țară instabilă. O asemenea percepție ar putea fi folosită pentru a pune sub semnul întrebării capacitatea Chișinăului de a avansa pe calea integrării europene.
„În următoarele luni și nu doar, o să vedem mai multe încercări din partea Federației Ruse de a destabiliza situația. De a crea percepția unei destabilizări în R. Moldova, pentru ca să creeze obstacole. Să provoace întrebări în statele membre și pentru ca să ne îngreuneze nouă drumul de aderare la UE”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a subliniat că autoritățile trebuie să fie pregătite să răspundă unor asemenea acțiuni. Prioritatea este menținerea păcii și a stabilității în țară, dar și protejarea parcursului european.
„Trebuie să fim pregătiți și să reacționăm ca atare, în primul rând pentru a păstra stabilitatea și pacea aici, acasă. În al doilea rând pentru a nu discredita parcursul nostru european”, a adăugat șefa statului.

Sursa foto: Captură video
Decorarea lui Krasnoselski de către Putin, văzută ca parte a planului Moscovei
Maia Sandu a făcut referire și la recenta decorare a liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, de către președintele rus Vladimir Putin. Șefa statului a sugerat că gestul Kremlinului ar putea face parte din același efort de destabilizare a Republicii Moldova.
Krasnoselski a primit o distincție din partea liderului de la Kremlin pentru activitatea sa în regiunea transnistreană. Decorarea a avut loc spre finalul mandatului său și a fost prezentată de administrația rusă drept o recunoaștere a contribuției la dezvoltarea regiunii.
În acest context, autoritățile de la Chișinău au anunțat că liderului separatist i se va aplica o restricție care îl va împiedica să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după revenirea sa din Rusia.
Premierul Vasile Tofan a explicat că măsura a fost aleasă pentru a evita o nouă provocare din partea Moscovei. Potrivit acestuia, o interdicție de intrare în Republica Moldova i-ar fi oferit lui Krasnoselski posibilitatea de a rămâne în Rusia și de a transforma situația într-un nou motiv de tensiune.
În schimb, liderul separatist va putea reveni la Tiraspol, dar va trebui să rămână pe teritoriul Republicii Moldova.
„Tovarășul Krasnoselski poate să revină la Tiraspol, doar că trebuie să fie pregătit că cinci ani o să stea acolo, pe loc”, a declarat premierul.
Vasile Tofan a pus totodată la îndoială posibilitatea ca liderul separatist să se întoarcă în regiunea transnistreană. Premierul a precizat și că Vadim Krasnoselski nu deține cetățenia Republicii Moldova.

Sursa foto: Captură video
Dezinformare, bani ilegali și ingerințe electorale. Chișinăul acuză Moscova de mai multe tentative de destabilizare
Republica Moldova s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe acțiuni pe care autoritățile de la Chișinău le-au atribuit Federației Ruse. Printre acestea se numără campanii de dezinformare, atacuri cibernetice. De asemenea finanțări ilegale și tentative de influențare a proceselor electorale.
În timpul alegerilor prezidențiale și al referendumului constituțional din 2024, autoritățile moldovene au denunțat existența unor scheme de cumpărare a voturilor. Acestea ar fi fost coordonate prin rețele asociate oligarhului fugar Ilan Șor și finanțate din Rusia.
Acuzațiile privind ingerințele externe au continuat și în perioada alegerilor parlamentare din septembrie 2025. Atunci, observatorii internaționali au semnalat probleme legate de finanțarea ilegală, atacuri cibernetice și campanii de manipulare a opiniei publice.
Potrivit autorităților de la Chișinău și reprezentanților instituțiilor europene, aceste acțiuni urmăresc slăbirea încrederii populației în instituțiile statului, accentuarea diviziunilor sociale și influențarea opțiunilor politice ale cetățenilor.